Acest bărbat a fost unul dintre catalizatorii care au grăbit începutul acestui stil de viaţă de care tot încerc să scap acum. După despărţirea de Silviu (pe care nu mai are rost să o redau, fiindu-mi imposibil să mai respect ordinea cronologică a faptelor), a urmat un vârtej extatic, care nu mi-a permis să ştiu ce fac, ce vreau, spre ce mă îndrept, cum mă simt. Eram amorţită de nopţi nedormite, de noul meu obicei de a bea, de locuri şi oameni noi. Cum am ajuns în acest vârtej este şi mai trist, însă vreau să vi-l prezint pe acest Dorin.
Îmi petreceam zilele în barul de lângă mine, unde mi-am omorât mulţi ani şi unde am învăţat cum e să fii bârfit, cum e să fii rău şi cum să fii cinic. Acolo l-am cunoscut pe acest Dorin, care nu avea legătură cu toate intrigile, era doar un trecător ocazional. Prin barmaniţă ne-am cunoscut, stăteam la masă cu ei, într-oi zi lenesă de vară, eram cu toţii la terasă, barul pustiu... Am jucat poker, am râs, păream oameni de reclamă la vreo agenţie turistică. "Vizitaţi Bucureştiul! Relaxaţi-vă la unul din barurile de cartier în zilele frumoase de vară caniculară!".
Dorin este un bărbat extrem de interesant. Are ochii bleu, am văzut la puţine persoane asemenea ochi. Ochii bleu de obicei sunt reci, aproape nepământeni, dar Dorin este cât se poate de pitoresc. Înalt, solid, cu cioc, părul tuns scurt, blugi spălăciţi, geacă de piele, şi o voce foarte caldă. Însă peste toate astea era trăsătura lui dominantă: era un tip agresiv, coleric şi foarte stăpân pe sine.
Era şi cam ţăcănit. Am aflat asta pentru că m-am mai întâlnit cu el pe acolo. Avea un prieten, Horaţiu, care avea origini bulgăreşti. Se vedea şi după ceafa de .. bulgar, ca să nu pomenesc vreo necuvântătoare. Dorin făcea din asta un fel de păcat strigător la cer, îi spunea bulgar spurcat, invoca tot felul de obscurităţi istorice care demonstrau că bulgarii nu ar trebui să fie acolo unde ar trebui să fie, pentru că este teritoriu strămoşesc dacic. Pentru că Dorin se credea dac. Nu, nici urmă de moştenire latină prin el, dovada clară era şi numele lui de familie, pe care nu pot să îl spun aici. Cred că dacă Dorin ar fi putut, ar fi vorbit numai folosind cuvintele: ţap, moş, pârâu, barză, viezure etc. "Dă-te-n viezurele meu!", parcă mi-l şi imaginez...
Mai avea ceva ce îl caracteriza foarte bine: avea un mers de cocoş. Nasul pe sus, atitudine agresivă, foarte ţanţoş. Se mai lăuda şi cu "investiţia" lui: burta de bere, singurul lucru care îi trăda vârsta nu tocmai fragedă. (Nu vă speriaţi, între 30 şi 34 de ani). Bea foarte mult, rădea o bere în nici 5 minute, îi plăcea vodka simplă, cu două cuburi de gheaţă. Devenise protectiv cu mine, cred că îi eram dragă. Îmi zicea "copilu'" sau "blondo". Ne plăcea acelaşi fel de muzică, era surprins că ascult chestii vechi, făceam schimb de melodii, de trupe. La un moment-dat am ieşit şi în alte părţi decât în barul de cartier unde ne-am cunoscut.
M-a dus în multe din locurile care acum nu numai că îmi sunt dragi, dar m-am şi plictisit de ele. M-a adus inclusiv în locul pierzaniei, cel despre care vă vorbeam data trecută. Am fost de-a dreptul îndrăgostită pe loc când am fost prima oară. Oamenii, muzica, agitaţia, fumul, pereţii plini de istorie, numele pe care îl auzisem de atâtea ori. Ajunsesem în unul din locurile pe care mi le imaginam de neatins. Cuiburile unor oameni ce aparţin subculturii urbane. Microsocietăţilor, cum mai vedeam prin filme acele locuri unde se intră pe poarta din spate. Ei bine, hiperbolizam.
Într-adevăr, uşa din faţă arăta ca o uşă din spate, oamenii erau cam toţi la fel, dar nu făceau parte din vreo subcultură (poate doar din subcultura pseudo-rataţilor care şi-au găsit locul, toţi cu aceeaşi muzică, cu aceleaşi idei, toţi atei, toţi uşor misogini, fetele toate urâţite voit, cu pretenţii franţuzeşti de stil, frumuseţe "abia trezită din somn", toate poetese, bloggeriţe şi venite din prima bancă a clasei). Eu şi Dorin, acum văd, eram mult mai speciali decât media.
Am mers în multe locuri de genul, vorbeam des la telefon câte o jumătate de oră, mă ameninţa cu chestii de genul "dacă nu eşti cuminte îţi învineţesc ochii", sunt sigură că era un mod mai altfel de a-mi spune "îmi eşti dragă", sau, ca să fiu mai cinică, "vreau să ţi-o trag". Vorbeam mult, râdeam, îmi plăcea de el, am început să îmi imaginez cum ar fi să o fac cu el. Mă intriga stilul lui. Eu în acea perioadă eram prinsă cu altceva, de fapt altcineva, dar cu timpul am ajuns şi să-mi satisfac această curiozitate.
Într-o seară am ieşit cu Dorin într-un loc care acum nu mai există. Dacă ar mai fi existat, m-aş fi dus acolo să îmi mai amintesc, să mai trăiesc senzaţiile. Un loc vechi, pe o stradă mică, plin cu postere din anii 80, cu mese de lemn, cărămizi pe pereţi şi păianjeni pe cărămizi. Dorin era genul care cunoştea barmanii, aşa că aveam tot timpul loc asigurat, conversaţii asigurate... Stăteam la bar şi discutam, încercam să mă fac plăcută, studiam fetele de acolo, le studia şi Dorin, beam... La un moment dat nu ştiu cum vine vorba, eram destul de luaţi, şi îi spun "Cumva vrei să facem sex?" (nu mai am idee în ce context). Se întoarce la mine şi îmi zice "De ce crezi că te-am chemat?". Am rămas un pic surprinsă, încă nu mă obişnuisem cu obiceiul oamenilor de a-şi urma interesul, nici cu schimbările bruşte de păreri pe care le aveam despre oameni când se întâmpla asta. Aşa că m-am isterizat un pic, m-am bosumflat şi a început să râdă de mine.
Trec peste cum s-a întâmplat propriu-zis, voi menţiona numai un Dorin beat, agresiv, puternic, care îmi muşca buza de jos şi cu care am urcat în taxi.
Apartament de burlac. Avea pe pereţi două postere înrămate cu Monica Bellucci şi nu ştiu ce altă babă în tinereţe. Vintage erotique. Superbe, alb-negru. Avea o cuvertură neagră dintr-un material bizar care mi-a lăsat numai scame pe şosete. Draperii grele, ceva verde... un fotoliu. Nu mai ştiu cum arăta camera lui.
Ţin minte cartofii prăjiţi în bucătăria mică, ţigările pe care le fumam cu toate împotrivirile lui (nu înţeleg cum de îi lipsea viciul ăsta), păhărelul de vin pe care l-am vărsat pe teancul de programe tv. Chiar mă plăcea, acum realizez. Avea răbdare cu mine, eu eram puţin sărită de pe fix în perioada aia, sfârşitul adolescenţei şi începutul vieţii reale, nebunia adolescenţei şi îngăduirile unei vieţi "mature". Nebunie, punct, îmi zicea că "nu am toate stolurile acasă".
S-a mai repetat de câteva ori figura, a mai fost o seară bizară în care am încercat să ne uităm beţi la Sin City, iar eu nu am înţeles nimic, drept urmare nu ţin minte din filmul ăla decât o roşcată mişto şi pe Bruce Willis. Dimineţile erau cu mahmureală, ţigări la care strâmbam amândoi din nas, însă le fumam, şi cu câte o melodie care îi plăcea şi pe care o punea pe repeat. De aceea câteva din melodii îmi amintesc perfect de el. Una are un vers care sună cam aşa "Baby don't wake me, let me take you on an endless journey.. We touch, and the softest kiss explodes with lust". Îmi spunea ce planuri are pentru acea zi, apoi plecam, fără să mă conducă, cu un semn de muşcătură undeva sub haine, ori pe umăr, ori pe abdomen. În tramvai mă simţeam aiurea, dar ajungeam acasă şi uitam totul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat.
Ultima oară l-am întâlnit la un concert, unde eram cu prietenii mei. Era beat, iar când am plecat m-am dus să îl pup şi m-a prins de antebraţ, spunându-mi să mai stau. I-am zâmbit şi i-am spus că nu pot, că vreau să merg acasă, nu vreau să mai beau. S-a supărat, s-a enervat, mă ţinea foarte tare, îmi spunea să nu fiu bulangioaică, însă începusem să mă enervez, am început să ţip la el şi mi-a spus că dacă nu rămân, nu mai am ce discuta cu el. Aşa că m-am smucit şi am plecat.
Cred totuşi că m-am mai întâlnit cu el odată, pentru că ştiu că i-am spus că m-am supărat pe el pentru acea întâmplare şi mi-a spus pe un ton puţin enervat "Fii serioasă, eram beat, te-ai pus şi tu la mintea mea". Atunci am realizat că am simţit milă pentru el, a spus chestia asta pe un ton enervat pentru că se simţea ca un beţiv şi îi era ruşine.
Cred că ne potrivim foarte bine. Dacă mă năşteam mai devreme şi aş fi luat mai multe vitamine pentru forţă, cred că am fi avut ceva. Am fi avut un divorţ, cazuri de violenţă domestică, am fi avut multe sticle goale şi piatră de râu pe pereţi, pentru că mi-a spus că şi-a renovat apartamentul...
. 
