sâmbătă, 15 august 2009

Evitaţi excesul de sinceritate

Aveţi grijă la zahăr, grăsimi, alcool şi sinceritate. Excesele dăunează grav sănătăţii. De aceea, vom învăţa astăzi o lecţie importantă despre sinceritatea selectivă.
Sinceritatea este ca un topor. Poţi tăia lemne pentru foc cu un topor sau poţi să-l înfigi în craniul cuiva. Trebuie folosită cum trebuie, altfel oamenii suferă, inclusiv tu. Sigur ştiţi sau poate chiar voi sunteţi acei oameni care se plâng că sinceritatea lor e un defect şi le aduce numai supărări şi necazuri. Asta pentru că aţi sărit peste lecţia asta cu selectivitatea.
Nu este bine pentru nimeni să spui totul, când este vorba de lucruri irelevante din trecutul tău, lucruri pe care ceilalţi nu le-ar înţelege sau lucruri pe care nu poţi nici tu să le explici. Pentru că toată lumea te judecă, indiferent că vezi asta sau nu. Chiar şi familia, chiar şi prietenii. Acţiunile tale au consecinţe, tu proiectezi o imagine pe care ceilalţi o percep şi niciodată, dar niciodată, nimeni nu te va înţelege total. Din acest punct de vedere, toţi suntem singuri, toţi murim singuri. Dar să nu o dăm în filosofie...
Nu îndemn la minciună, deşi există acele minciuni pe care americanii le numesc "white lies", adică "minciuni albe". Sunt acele minciunele inofensive sau chiar favorabile pentru cei implicaţi. Aici intervine însă altceva: eşti oare în măsură să distorsionezi adevărul?
Aşa că eu vă propun să revenim tot la sinceritatea selectivă. A omite ceva care dăunează în loc să vindece. Vă dau două exemple: cineva mă tot bătea la cap mai demult să îmi sun un fost prieten după 7 luni de la despărţire şi să am un heart-to-heart cu el în care să-i spun cu cine l-am înşelat şi de ce. Nu am făcut asta, pentru simplul fapt că pe omul ăla nu îl ajuta adevărul ăsta, ci îi făcea mai mult rău. Uneori este prea târziu să spui adevărul şi este mai benefic să laşi lucrurile aşa cum sunt, fără să mai deschizi răni. Şi ajungem la al doilea exemplu. Victor, unul dintre foştii mei prieteni, mă înşela. Dar niciodată nu m-a minţit când l-am întrebat dacă o face. Pur şi simplu se eschiva, niciodată nu a spus "Nu, nu te înşel". A avut grijă să aibă această portiţă prin care el să scape oarecum curat. Nu am ştiut nimic despre asta până după despărţire, când mi-a povestit tot ce a făcut. Sincer, nu m-a ajutat deloc, a fost o dezamăgire uriaşă. Sunt momente în care este mai bine să nu ştii tot. Pentru că apoi nu prea mai eşti capabil să ai încredere în oameni şi ajungi să sufli în iaurt şi să fii paranoic. Ceea ce strică toată distracţia, desigur.
Încrederea. Pentru mine, cel mai important lucru şi cel mai frumos lucru pe care să mi-l dăruiască cineva. Mai ales din postura de "Sophiestricata". Bineînţeles, cum toţi ştim, încrederea se câştigă în timp şi se dovedeşte prin fapte. Dar ea ar putea fi întreţinută de sinceritatea selectivă. Poate am un punct de vedere greşit, dar consider că aş fi primit mai multă încredere dacă nu m-aş fi expus atât de mult judecăţii celuilalt. Pentru că "nu am o firmă bună", ca să citez pe cineva. Exact aşa cred că se simte un om care iese din puşcărie şi încearcă să se reabiliteze. Poţi deveni onest, poţi avea cele mai bune intenţii, dacă ai semnul în frunte, startul tău va fi cu beţe în roate.
Aşa că sunt absolut convinsă că a omite unele lucruri este un lucru benefic. Nu să minţi, doar să omiţi. Iar testul important vine atunci când iese adevărul la iveală - ca uleiul din apă - şi vezi cât de acceptat este adevărul tău şi cât de acceptat eşti tu.
Aşa că ţineţi minte: zahărul, grăsimile şi adevărul trebuie servite cu linguriţa, nu cu tona.

11 comentarii:

  1. Ce nu stii nu te poate ranii, asta e parerea mea. Sunt de acord ca sinceritatea excesiva strica, uneori unele lucruri trebuie pastrate doar pentru tine.

    Increderea ca si prietenia se castiga in timp(mult timp) si din pacate se pierde asa de repede. Iar daca ai "un renume" o sa fie cu atat mai greu, nu de alta dar indiferent de ce zice lumea, oamenii nu uita si nu trec usor peste unele lucruri.

    Si ca incheiere, nu uita ca roata e rotunda si tot timpul se intoarce, asa ca....

    O sa-ti zic si povestea(morala) cu ecoul, dar asta intr-un post ulterior.

    O duminica faina, plina de zambete:)

    RăspundețiȘtergere
  2. 1. Lumea judeca, asa e. De multe ori am fost sincer. Uneori n-am fost judecat, alteori da... alteori li s-a parut incredibil, incat am "recunoscut" ca glumeam. Cand vezi ca adevarul socheaza, dai inapoi si spui ca ai glumit. Ca Becali :))

    2. Am niste intamplari in trecut, care ar soca pe unii... poate pe altii i-ar lasa reci... nu stiu.

    3. Niciodata, la sfarsitul unei relatii. nu m-am apucat sa spun de cate ori am calcat stramb si cu cine. Probabil ma temeam de vreo replica asemanatoare care nu prea mi-ar fi convenit. Asa ca... fiecare stie ce-a facut el insusi :)

    RăspundețiȘtergere
  3. anamariadeleanu18 august 2009, 16:17

    ssinceritatea, cred eu, este ca o ghilotina; se spune ca pretul ei ar fi un anume fel de fidelitate ... mai tacuta/discreta;
    de acord cu doza de dulce cit o lingurita, dar cu restul cum raaminee? aflam ceva dintr-un prospect ?
    :)
    multumesc --- o zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  4. @cinneva
    @No Mo'
    Aţi înţeles perfect ce vreau să spun. Ideal ar fi să nu îţi fie ruşine cu nimic din ce eşti sau ai fost şi să fii înconjurat de persoane care te înţeleg şi acceptă. Însă unele lucruri sunt prea delicate şi ca atare trebuie să le spui delicat şi la momentul potrivit.

    @anamariadeleanu
    Sinceră să fiu, nu ştiu cum ar trebui să procedăm în situaţii delicate. Uneori nu ştiu ce să fac şi cum să tratez unele situaţii dificile. Este totuşi o responsabilitate să decizi cât anume să dezvălui din adevăr. Depinde şi cât merită celălat să afle.

    Mulţumesc eu! Te pup, numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  5. Sinceritatea este direct proportionala cu capacitatea de acceptare a adevarului ce afecteaza persoanele implicate.

    Acele 'white lies' despre care vorbesti tu se presupune ca minciuna este despre lucruri marunte care nu afecteaza increderea in relatia de cuplu este vorba de minciuni diplomatice cum ar fi un compliment despre un lucru total urat pentru a evita un eventual conflict. Ce-ti spunea prietenul tau se numeste 'vrajeala' pe romaneste si este foarte folositoare in evitarea raspunsurilor directe. Si ca idee... astfel de intrebare nu-si are locul intr-o relatie... poti s-o pui alaturi de 'ma mai iubesti?' si 'unde ai fost aseara?'.. daca zgarmani in rahat... te mozolesti :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Ai dreptate, kinetic. Nu era cea mai sănătoasă relaţie. El era cu vrăjeala, eu cu nesiguranţa şi întrebările incomode... Un alt bun exemplu de "aşa nu" din viaţa mea. :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Si eu consumam si consum sinceritate in exces si-i drept ca...nu-i tocmai ok.

    RăspundețiȘtergere
  8. Câteodată îţi trebuie o rezervă. Eu sunt prea prietenoasă şi rar mă gândesc şi la rezerva mea. Apoi te trezeşti că ţi se aruncă tot ce ai spus în faţă.
    "Surprise!" :D

    RăspundețiȘtergere
  9. sinceritate... da... greu... nu toti pot sa accepte sinceritatea desi cei mai multi dintre ei o pretind... anyway... buna asta, buna... imi place cum pui punctul pe i... cel mai probabil ai niste ani grei in spate, uhuh?

    RăspundețiȘtergere
  10. Imi place sa fiu excesiv de sincer, mai ales cand asta raneste. N-ai idee cat de liber te poti simti, e drept ca e un pic deprimant la inceput dar repetitia ajuta mult sa stii.

    RăspundețiȘtergere
  11. Mă antrenez şi mă simt mult mai sănătoasă. :D

    RăspundețiȘtergere