Get it off, get it off!

Azi sunt de-a dreptul acră, m-am trezit destul de morocănoasă pentru că am avut somnul prost, din cauza unui tâmpit.
M-a sunat azi-noapte de vreo trei ori. Până să mă prind eu că trebuie să-l pun pe silent, l-am înjurat de tot neamul şi i-am urat toate bolile din dicţionarul medical. Nu mă deranjează să mă sune cineva noaptea - răspund sau nu, mă culc la loc într-o secundă, oricum. Dar ăsta e spaima mea când e vorba de telefoane.

Mă sună întruna, deşi când i-am dat numărul meu l-am avertizat că uneori nu am chef să vorbesc şi nu voi răspunde. Dar el tot sună, şi sună... Azi-noapte, după cele trei telefoane, îmi dă mesaj: "Poate răspunzi şi tu la telefon". Îmi venea să-i răspund şi să-i spun că poate îşi bagă şi el telefonul în uretră.

De ce sunt unii oameni atât de insistenţi? Oare nu au simţul ridicolului? Nu îşi dau seama când este cazul să păstreze distanţa? Îşi imaginează că poate trebuie să fiu convinsă să vorbesc la telefon, că sunt vreun concurs cu premii şi trebuie să sune de cât mai multe ori ca să câştige??

Nu suport oamenii insistenţi. Nu am fost niciodată insistentă pentru că urăsc penibilul situaţiei când stai şi te rogi de cineva care chiar nu vrea să facă, să vină, să vorbească, să fie etc. Cu cât mi se spune mai des să fac ceva ce am refuzat din prima, cu atât NU-ul meu este mai mare.

În acelaşi timp, mi-e ruşine mie de ruşinea omului când este cazul să înceteze. Mi-e greu să spun cuiva să nu mai fie prost sau mai ales penibil. Parcă mi se înroşesc mie urechile, pe cuvânt. Dar aş vrea să nu mai fie atât de mulţi tâmpiţi pe care trebuie să-i dezlipeşti cu o rangă de pe tine de cât de insistenţi sunt.

Bleah!