vineri, 1 iulie 2011

McDonald's fericit!

Printre fobiile bizare se numără coulrofobia, frica de clovni. Nu ştiu cât de des sunt duşi la circ copiii din România, dar eu am fost prima oară cu clasa, iar numărul artistic al clovnilor a fost încântător. Însă este printre noi unul sinistru pe care-l ştiu de ceva timp, căruia îi întâlnesc aproape zilnic privirea goală şi păru-i roşu din fibră de sticlă: Ronald McDonald.
            Personajul este întrecut în notorietate doar de Moş Crăciun care, cu nasu-i roşu de beţiv, ticurile verbale şi obezitatea morbidă, pare un bătrânel senil pe lângă Ronald-clovnul-de-afaceri, acest miliardar în dolari care a cucerit lumea. 

            În România, primul McDonald’s s-a deschis în 1995, în zona în care stau. Nu mai ţin minte prima vizită, probabil pentru că, pe atunci, intram cu sfială în restaurant pentru punguţa de cartofi prăjiţi pe care o înfulecam pe băncile parcului Unirii. Atâta efort, doar ca să văd ce mâncau colegii care-şi făceau zilele de naştere „la mec”. Ei erau la crème de la crème a clasei a III-a, aristocraţia şcolară care avea cele mai interesante compuneri pe tema „ce am făcut în vacanţa de vară”. Era costisitor pe atunci să simţi gusturile Americii şi să le speli cu o Cola după.
            Lucrurile s-au schimbat de atunci. Ultima oară când am fost într-un McDonald’s, acum 9 luni, mi-a căzut privirea asupra copiilor aduşi de părinţi pentru o masă gustoasă (pe care sigur acasă o compensează cu un Danone cu fructe, iaurtul de plastic). Bineînţeles, copiii vin mai ales după jucăria din Happy Meal, cu care poţi doar să-ţi scoţi dinţii de lapte sau să spargi alte jucării, că în rest nu face nimic (mă întreb dacă încă se mai fac „colecţii de vitrină”, ca armatele liliputane de surprize Kinder ale copiilor de înainte). Revenind la copiii de la Mc, nu sunt toţi supraponderali, dar am văzut la toţi obişnuinţa cu care apucă în mânuţe BigMac-urile, pe care poţi să le muşti de sus până jos doar dacă îţi dizloci maxilarul.
            Este cel puţin responsabilizator să vezi un copil de 3 ani cum apucă în pumn şi înfulecă acei cartofi pe care trebuie să-i izbeşti de masă ca să le scuturi sarea. Scenele familiale de la Mc au mereu ceva trist când sunt surprinse în lumina puternică ce-ţi intră în ochi ca să eliberezi masa mai repede. Lipsa de timp a părinţilor este întâmpinată de lanţurile de fast-food cu soluţia rapidă, dar şi gustoasă şi prezentată atractiv.
            Mc-ul a devenit o alternativă aleasă des: pachetul de la şcoală sau serviciu, picnic în parc, masa în oraş, întâlnire cu prietenii, zi de naştere. Chiar îndrăznesc să-mi imaginez şi o cină romantică, cu sosul de maioneză curgând suav la lumina lumânărilor. La un moment dat serveau la Unirii bere şi te încurajau într-un afiş să urmăreşti meciurile din campionatul de fotbal acolo. M-a pufnit râsul. Adevărul este că s-au adaptat specificului locului, într-o ţară în care meciurile de fotbal aprind mult mai multe spirite decât protestele stradale. Cu toate astea, McDonald’s este peste tot la fel: mâncare pe bandă rulantă, marketing şi PR puternic. Iar reţeta a fost împrumutată de un mare număr de companii, chiar în afara domeniului alimentar - hiperraţionalizarea producţiei, cu rabat la calitate.
            Am renunţat la a fi client McDonald’s (sau alt fast-food) în momentul în care totul a început să semene prea mult cu o scenă din Truman Show, o cvasi-realitate numai zâmbete, curcubee şi turturele, falsă ca ceaiul Lipton de la dozatoarele lor. Oamenii au senzaţia că e totul bine când li se zâmbeşte la casă sau când scapă de copilul isteric, eliberându-l în grămada cu bile colorate. 
            Mi se pare comparabil cu felul în care se petrec sărbătorile în civilizaţia vestică: plimbarea prin magazine, unde se cumpără spiritul Crăciunului şi puţină pietate de Paşte. Dar, ghiciţi ce!... Ronald McDonald vine în fiecare zi, spre deosebire de Moş Crăciun.

8 comentarii:

  1. Prima dată am mâncat "la mec" prin 97-98. Sunt fan înrăit al mâncării fast food, avantajul unui metabolism de invidiat. Acum am renunțat la burgerii de toate tipurile, shaorma face legea :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna, sunt John... si nu am mai fost la Mac de 6 ani.

    (Grupul Mancatorilor de Fast-Food Anonimi)

    ps: Ovidiu crede-ma ca fast-food-ul nu are treaba cu metabolismul tau de invidiat. mancarea aia foarte bine "procesata" tot trece prin corpul tau :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cand am foat ultima oara intr-un MEC mi-a cazut ochii pe un cocalar la intrare care s-a luat de tuta din dotare(blugi model botit, cizme albe,carii intre dinti ... tot tacamul) si i-a dat 2 picioare in spate sa para barbat.
    Apropo, ma speriasem ca te vizitez rar. Tu scrii si mai rar de atat.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Ovidiu
    "Metabolismul de invidiat" m-a tradat de curand, cand am observat ca nu numai burtica mea se mareste, dar viata e mai cenusie si energia mea e la nivelul unei baterii 777.

    @John
    Stiam eu ca cine se aseamana se aduna! Ma bucur ca imi intelegi repulsia pt Mc, simt ca fac parte dintr-un grup exclusivist. :D

    @paispe
    Clar, daca in anii '90 era cool, acum Mc-ul e frecventat de cele mai dubioase specimene.
    Ma bucura vizita ta, avand in vedere ca, da, scriu f rar. Motivul este ca toata inspiratia mea se scurge in campul muncii. Pe blog raman firimituri. :P

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumos formulat...insa cu toate astea, stiind cam tot ce se poate sti despre "mec" si alti fast`fudijti, chiar ieri m-am bucurat de promtitudinea unui McDrive din tzara in graba de-a infuleca un McTasty...pentru care, DA, mi-am folosit mandibula de sarpe. ;) Nu pot spune ca ma mandresc cu asta, dar nici rusine n-am...asa ca Happy McD. ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulţumesc, Aurash! Chiar dacă am renunţat la fast-fooduri şi nu am de gând să schimb asta, necesită un sacrificiu, timpul de care spuneai. Dar, din fericire, îmi place să gătesc, deocamdată am timp să o fac şi profit de libertatea asta.
    Dar ştii ce mi-ar plăcea? Să avem street food, şi altceva în afară de shaormerii. Visez să fie ca la asiatici la noi, cu tot felul de mâncăruri vândute în stradă şi nimeni să nu mai calce la mec.

    RăspundețiȘtergere
  7. Toată lumea urăște pe McDonalds...insă toate coșmeliile cu franciza americanească-s pline și nu numai la noi ...eu personal mi-s fan împinge tava...și n-aș mânca chiar toate cruditațile asiaticilor :P

    RăspundețiȘtergere