Proverbele, aceste pastile de înţelepciune strămoşească pe care le folosim când vrem să aducem lumina adevărului asupra noastră şi, mai ales, a celorlalţi... Dragi proverbe, rostite grav şi cu stimă, neîndoindu-ne nici o clipă de corectitudinea lor, de parcă ar ascunde-n ele înţelesul vieţii. Dar uite că, din când în când, mai ajunge în zilele noastre şi câte o tâmpenie care-a ţopăit din gură-n gură şi care încă mai dăinuie, deşi învăţămintele pe care le aduce sunt oale şi ulcele, la fel ca autorii.
„Până căţeaua nu ridică coada, câinele n-o miroase”. Ce mă învaţă pe mine această vorbă de duh este că bărbaţii sunt complet controlaţi de penisul lor şi că în situaţia în care acesta hotărăşte să facă sex, posesorii lui nu au de ales, trebuie să facă sex. Iar noi, femeile, suntem nişte vrăjitoare care îi transformă pe bărbaţi în nişte zombie colcăitori, care explodează dacă nu ne-o trag.
Un bărbat însurat are o aventură cu o tipă necăsătorită şi este prins. Ea nu înşeală pe nimeni, dar ea este de vină pentru tot, pentru că „până căţeaua nu ridică coada, câinele n-o miroase”.
Un profesoraş de sport de 26 de ani, Octavian Vişan, se duce la Predeal cu elevii de liceu, se fac toţi muci cu ocazia Halloweenului, iar una dintre eleve, care (citez din Click) „devine nimfomană când bea” sare pe el şi i-o trage. El, bineînţeles, devine un zombie colcăitor şi nu poate rezista tentaţiei uriaşe, este absolut hipnotizat, supt de puterea mentală a elevei porno şi este folosit ca o cârpă de vrăjitoarea nenorocită. Ce profesor?? Ce etică a muncii?? Gata, facem sex! Pentru că.. nu-i aşa? Până căţeaua nu ridică coada, câinele n-o miroase.
Vine şi în România „Slut Walk”-ul, idee extrem de proastă, după părerea mea. Toată ţara hăhăie din cauză că se numeşte „Marşul Panaramelor”. Este atât de hilar acest titlu încât nimeni nu s-a interesat mai departe ce înseamnă toată debandada asta. Mai ştiţi ACEA oră de anatomie la care am învăţat ce fac puţulica şi păsărica? Vă mai amintiţi ce râs general era când profesoara spunea „vulvă” şi cum ne înecam de râs când trebuia să desenăm pe tablă un penis? Cam aşa şi acum... Hăhăh, uite panaramele! Comentarii grăitoare: „Arăţi ca o panaramă, atunci chiar eşti o panaramă!”. “Ţinuta fetelor nu face altceva decât să trezeasca instinctul masculilor pt. împerechere. Este un risc pe care şi-l asumă fetele atunci când se îmbraca în ţinute care lasă la vedere ori pun în evidenţă părţi ale corpului.”
Nu mai este de vină bărbatul care nu este în stare să şi-o ţină în pantaloni, ci tot femeia-farmazoană, care-şi rujează buzele şi-şi arată picioarele. Adică eu, în fiecare dimineaţă, ar trebui să fiu foarte atentă cu ce mă îmbrac, ca să nu cumva să fie pe gustul vreunui bărbat care o să mă înghesuie într-un gang întunecos pentru că… până căţeaua nu ridică coada, câinele n-o miroase.
De-asta îmi place mereu să-i întreb pe bărbaţi ce ar face dacă un gay s-ar da la ei într-un club sau pe stradă. Răspunsurile au fost invariabil agresive, defensive, de respingere şi însoţite de o expresie de groază pe faţă, care m-a amuzat nespus. Femeile cum ar trebui să se simtă când sunt pipăite în autobuz, când li se ridică fusta pe stradă, când sunt fluierate, numite „pisi”, „mami”, „păpuşă” de către un străin, privite libidinos în metrou, „agăţate” pe un ring de dans şi nevoite să suporte bancuri porcoase din partea vreunui şef?
Uite aşa ajungem să fim orbiţi de vechile judecăţi strămoşeşti şi să vedem vinovatul în altă parte. Iar partea cea mai proastă este că noile valori nu reuşesc să atingă rapiditatea cu care se împrăştie prin părinţi vechile judecăţi. Feminismul este înţeles greşit, ca fiind opusul misoginismului, o extremă nesănătoasă care-i discreditează cumva pe masculi. De-asta este prea devreme pentru Slutwalk şi de-asta chiar o să am grijă cum o să mă îmbrac pe stradă. Pentru că, dacă mi se întâmplă ceva, s-ar putea să ies tot eu vinovată, că „am ridicat coada”. (Din înţelepciunea strămoşească.)
P.S.: Ia ziceţi, băieţi, i-aţi pune mâna pe cur Mileenei? :P
Pot să spun că eu am fost puțin mândru când un tip gay s-a dat la mine, am luat-o ca pe un compliment. Am fost și stânjenit dar nu foarte, pentru că era de treabă și amuzant și oricum eu pot fugi foarte, foarte repede
RăspundețiȘtergereDaca ai fost mandru ca un gay s-a dat la tine inseamna ca te-ai fute in qur pe avantaje :)
Ștergere:)) Buun! Uite o atitudine ok. Şi eu aş lua ca pe un compliment avansurile de la o fată, mai ales că suntem atât de critice unele cu altele. Îmi plac în special cele pe tocuri, pentru că nu pot fugi foarte, foarte repede după mine. :D
RăspundețiȘtergereIntre femei e altceva fata de baieti . E inaccesibil numai gandindu-te la 2 ..
ȘtergereNu stiu daca femeile sunt niste vrajitoare, mie imi plac alea frumoase.
RăspundețiȘtergereApropo totusi der sex, am ramas fara, m albit si mi-a crescuta ditai barba de cand ai scris ultima oara. Eu ti-am spus ca scrii rar ?!
cand eram mic am fost invatat sa nu pun mana pe curul celor pe care nu le cunosc hihi :P eu nu o cunosc pe Milena deci nu pun mana :))
RăspundețiȘtergereps: Milena e eleva?
@paispe
RăspundețiȘtergereScriu mega rar, ştiu şi îmi pare rău. Voi încerca să fac un exerciţiu din scris şi poate se mai îndesesc postările.
@John
Mileena nu-i elevă, dar e tot o făptură malefică de pe tărâmul celălalt. :D
mileena e cea mai tare, are doar 18 ani (deci poa sa fie si eleva, de aici http://en.wikipedia.org/wiki/Mileena) si clar ca i-as pune mana pe cur, asta ca preludiu, ca dupa aia ar iesi un mortal kombat cu multe fatality-uri
RăspundețiȘtergereea catea, el catel, tu ce esti?
RăspundețiȘtergere(Anonimul enervant din Galaţi s-a întors.)
RăspundețiȘtergereshe's my biatch man :)
RăspundețiȘtergereCine, Mileena?
RăspundețiȘtergerefelicitari pt postari si ai foarte mare dreptate cu "pana cateaua nu ridica coada,cainele nu o miroase
RăspundețiȘtergereNu sunt de acord. Practic dai vina pe sexualitatea barbatului pentru toate incidentele neplacute. Dar tine cont ca 90% din violuri se intampla in circumstante create de femeie. Cand una e violata in grupa la vreun chef, cine a pus-o sa danseze pe masa, cu sanii pe afara?
RăspundețiȘtergereSunteti constiente de slabiciunea barbatului asupra unui trup de femeie si nu ezitati sa folositi acest lucru ca pe o arma in orice context social.
Defapt nu va deranjeaza atentia barbatului asupra acestor comori trupesti cu care v-a inzestrat D-zeu. Ati muri fara aceasta atentie. Defapt va deranjeaza TOTI ACEI TARANI CARE NU STIU SA-SI EXTERIORIZEZE SI SA-SI MODEREZE ANUMITE INSTINCTE DE OM DE PESTERA.
Nu dau vina pe sexualitatea lui, ci pe prostia cu care susţine că nu o poate controla.
RăspundețiȘtergereDacă un bărbat este atât de înapoiat şi barbar încât să nu-şi controleze pornirile animalice, merită să stea în puşcărie, unde alţi bărbaţi mai puternici îşi vor manifesta sexualitatea. Nu?
Dacă aveţi chef de sex, găsiţi pe cineva care vrea s-o facă cu voi sau, scuză-mi expresia, faceţi o labă.
uite ca ai gasit singura raspunsul la intrebarea de ce sunt unii singuri: prefera sa faca o labă, decat sa fie cu diva nu stiu care.
RăspundețiȘtergereAnonimul din Galati.
O femeie poate sa umble si in pizda goala pe strada, atata timp cat am pretentii sa fiu tratat ca un animal superior cainelui pai nu ma voi comporta ca unul.
RăspundețiȘtergereCel care zice ca in expresia de mai sus inseamna ca a recunoscut ca instinctul e mai puternic decat rationalul, ergo i s-ar face un mare serviciu sa fie castrat si salvat de puscarie.
as vrea sa te cunosc mai bine sa ne plimbam in parcul ferestrau, esti iubirea mea te rog nu ma lasa te iubesc http://www.youtube.com/watch?v=5I5-5AlfnwM
RăspundețiȘtergereOdată ce proverbul s-a fixat în mentalul colectiv, e clar că este corect. Dacă nu era corect, nu supraviețuia atîta timp. Deci, se știe: „până căţeaua nu ridică coada, câinele n-o miroase”.
RăspundețiȘtergereq.e.d.