Nu-mi plac cărţile de citate. Compilaţiile de vorbe de duh.
Nu-mi place când găsesc pe blogul cuiva aceste "colecţii" de truisme.
Le văd mereu şi s-ar putea să le învăţ.
Cele mai mari clişee vin din categoria "despre iubire", sau "femei şi bărbaţi". "Despre prietenie". "Despre moarte".
Cu doar 6 apăsări combinate de taste, transferi un potpuriu de înţelepciune pe pagina ta atent constuită şi aştepţi confirmările. Pentru că vorbele de duh sunt în general acceptate din start ca fiind adevăruri universal valabile. Sunt nişte generalizări.
Nu-mi place să le văd laolaltă, văd autori diferiţi total ca stil şi viziune, băgaţi în aceeaşi oală, pe care scrie "Despre iubire". Iar numele lor, în loc să domnească demn pe coperta unei cărţi, însoţeşte o frază-două scoasă din context.
Acei autori au trecut printr-un travaliu, au născut acele cuvinte. Le-au construit un piedestal pe care să le pună, le-au făcut o introducere.
Iar voi îi reduceţi la un fel de autori de pastile de înţelepciune.
Digeraţi întâi vorbele astea de duh.
Dar cel mai sincer vă recomand să vă duceţi singuri la un perete şi să vă daţi cu capul de el până cade o grămăjoară de tencuială pe parchet, pentru că viaţa aşa ne învaţă: cu dureri de cap şi sedimentări.
