Am fost azi cu
colegii la o conferinţă academică ce a reunit oameni de vază şi intelectuali
rasaţi, adunaţi să discute probleme spinoase, atât de spinoase încât mi-au dat
o criză de căscat aşa gravă încât mai-mai că mi-am dizlocat maxilarul de câteva
ori când lăcrimam în palme pe furiş de somn. După deosebitul eveniment am ieşit
la cafea şi m-am întâlnit cu o colegă. După ce am schimbat câteva impresii, am
realizat că ne-am uitat toată conferinţa la acelaşi tip, un blonduţ sexos cu
nas drept, bărbuţă şi cămaşă în carouri. Tipa ştia tot despre el, cum îl
cheamă, cine-i gagică-sa, unde şi-a făcut studiile şi ce a mâncat la bufet,
plus că altă colegă a şterpelit creionul lui şi capacul de la pix, într-o
pornire fetişist-dubioasă.
Vreau să
realizaţi că oamenii motivaţi sunt de neoprit, iar când interesul capătă
valenţe romantico-erotice, nu există colţişor neexplorat şi piatra neîntoarsă
în căutarea celui mai mic detaliu despre o persoană X. Şi să nu credeţi că oamenii
care fac asta sunt neapărat loviţi de soartă cu vreun dezechilibru psihic şi că
au uitat să-şi ia pastilele... De când cu Facebook-ul, cred că v-aţi suprins şi
pe voi înşivă scormonind tapetul de pe peretele cuiva cu lupa, căutând diverse
indicii.
Vorbind cu colega
despre chestiile astea şi schimbând diverse tactici şi metode de stalk-uit, am
realizat brusc că înţelegerea naturală a acestui subiect şi faptul că nu sunt
singura nebună care se uită prin arhivele cuiva înseamnă un singur lucru: există
cineva acolo care face chestia asta cu arhivele mele. Până acum credeam doar că
există cineva acolo care se masturbează seara cu gândul la mine îmbrăcată în
şcolăriţă, însă noua perspectivă m-a fascinat de-a dreptul.
Şi mi-am pus
problema: îmi fac o prezentare onestă şi conformă cu sinele meu „real”?
Răspunsul este „bineînţeles că nu”. Oricâtă sinceritate aş investi în blogul
ăsta şi oricât de selectivă aş fi cu ce pun pe Facebook, de exemplu, rămâne
doar o faţetă supusă interpretării şi transformării când este filtrată prin
mintea altcuiva. Gândiţi-vă cât de greu este să povesteşti un vis cuiva:
niciodată nu-l vom putea descrie atât de bine încât celălalt să-l „vadă” cu
ochii minţii, pentru că pur şi simplu nu avem cuvinte atât de cuprinzătoare.
Toată situaţia
îmi confirmă încă o dată că modul de a cunoaşte oamenii este de a fi lângă ei,
de a trăi cu ei cot la cot nişte experienţe. Şi că timpul nostru preţios ar fi
mult mai bine investit în asta decât să-l pierdem construind nişte „cvasi-noi”
pe care mai târziu nu-i va recunoaşte nimeni, nici măcar noi, sau să-l pierdem
căutând pe Google adresa de e-mail a lui X-ulescu, analizând anunţurile pe care
le face pe forumuri când îşi vinde placa de bază sau profilul de LinkdIn,
Facebook şi Twitter.
Mergând mai
departe, munca asta de detectiv nu te aduce mai aproape de nimeni, ci îţi
hrăneşte doar curiozitatea şi înfloreşte o iluzie pe care o suprapui imaginii
acelei persoane. Din cauza discrepanţei dintre „persoană” şi „personaj”, ori
ajungi să crezi în Feţi-Frumoşi care nu există, ori să scormoneşti în căcat şi
să pută. Ăsta-i motivul pentru care îl apreciez pe singurul tip căruia i-am
arătat blogul meu şi care a zis „Nu mă interesează şi nu-l voi citi. Vreau să
te cunosc pe tine”.
faină replica de final... dar pe mine nu m-ar încânta. Pentru că, pentru mine, a mă cunoaște înseamnă și să îmi citești blogul. Aparențele înșeală.. fie pe blog, fie în viața reală. Dar da, eu nu stau sub un alias și scriu de cele mai mule ori chestii despre mine.
RăspundețiȘtergereBlogul e un fel de aprofundare pentru cei care mă cunosc deja, sau un aperitiv pentru cei care mă vor cunoaște...Niciodată în viața reală nu am să fac/spun tot ce pot sau tot ce-mi trece prin cap, niciodată pe blog nu am să fac tot ce fac în viața reală. Cele două se îmbină și formează persoana mea! Sau așa văd eu lucrurile :P
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereEu chiar analizez cu mare atentie pozele de Facebook. Intotdeauna o poza gen: "ca o printesa, ma pregateam de club" si prin spate o pereche de budihai atarnati de o pereche de bikinii agatati de lustra, pilota pedepsita langa pat si un sutien infipt in posterul cu Smiley, imi spune foarte multe despre ea :))
RăspundețiȘtergereA si zilele astea am analizat si profilele electorale. Nu neaparat pentru catindati cat pentru comentarii. trebuie sa fii prea genial sa scoti asa ceva:
- Nu-mi impune nimeni ce impune pagina asta.
si in secret il va citi:) daca e 'altfel' doar nu va da semne vreodata ca a citit ceva si te va cunoaste prin filtrul mintii lui. Neata Sophie
RăspundețiȘtergereDepinde destul de mult atât de persoana care face căutările, cât și de cea căutată. Eu, spre exemplu, tind să cred că paginile mele, pornind de la blog și terminând cu profilul de facebook, sunt căi mult mai facile de a afla ce e de fapt în capul meu, față de o conversație față-n față. Ne cunoaștem, îți sunt sau nu simpatic, dar îmi asum tot ce am pe blog și nu m-ar deranja deloc să vezi și latura aia a personalității mele. Sunt tot eu. Plus că pentru mine interneții sunt utili și la prezentatul portofoliului.
RăspundețiȘtergereCata dreptate ai....
RăspundețiȘtergereEu nu fac stalking... sunt doar atent la detalii :)
RăspundețiȘtergereSi da... si eu ma gandesc ca cineva e atenta la detaliile mele :))