
Bărbatul din mine este plecat acum, mă neglijează. Este un denaturat.
M-a lăsat singură şi mă îmbăiez în trecut şi într-o depresie cleioasă, precum un copil care a găsit o băltoacă şi se trânteşte în ea.
Am nevoie să vină bărbatul din mine, ca să mă ridice de acolo şi să mă spele de tot noroiul ăsta. Voi oferi în schimb doar un zâmbet inocent, care abia opreşte un suspin cât mine de mare.
Mă duc să îl caut.
Poate s-a dus în vreun bar întunecos şi plin de fum şi bea la masă cu nişte străini. Poate este pe plaja unde acum ceva timp se dezlănţuia într-o beţie de simţuri. Poate îl voi găsi printr-un pat pe care îl va vedea doar în noaptea asta. Poate mâine dimineaţă va veni mahmur şi obosit înapoi, satisfăcut de noaptea petrecută în străini.
Bărbatul din mine avea nevoie de asta, dar putea măcar să mă ia şi pe mine cu el...
Dragul meu bărbat din mine, ştiu că te-am ţinut în casă şi te-am obligat să te uiţi numai la filme pentru fete, te-am pus să asculţi voci feminine jazzy în loc de rock dement, ţi-am dat doar trei sticle de vin în două săptămâni, ţi-am redus din ţigări şi te-am pus să găteşti, dar întoarce-te te rog înapoi în mintea mea, pentru că am nevoie de zâmbetul tău cocky şi zeflemismul tău de cinic ce eşti.
