miercuri, 22 decembrie 2010

Cum să-ţi satisfaci bărbatul

Ştiu că este greu să-i faci un cadou de Crăciun, având în vedere că, atunci când ieşi din casă, din prima secundă primeşti 5 oferte speciale şi te împiedici de trei tarabe cu luminiţe, te calcă un ren pe picior, iar dacă te pune necuratul (the untidy one) să te duci prin shopping center-uri sau uber-market-uri în perioada asta trebuie să-ţi iei armura cu tine şi berbecul, ca să-ţi poţi croi drum printre oameni.
Cu ocazia sărbătorilor, vreau să le fac un cadou cititoarelor mele şi să le împărtăşesc din deşteptăciunea mea întruchipată: cum să-i faci un cadou bărbatului tău.



1. Obiectul.
Foarte multe femei fac greşeala să cumpere prietenului un cadou care le încântă doar pe ele. De aceea, în istorie au existat multe obiecte alese după pofta inimii ei care au fost înghesuite într-un sertar, într-o pungă, într-un sac de gunoi sau direct la ghenă. Lumânări parfumate. Ornamente de pom. Globuri de sticlă umplute cu polistiren. Inimioare de pluş. "Era pur şi simplu adorabil, cum mă priveau ele de pe raft, nu am putut să nu le cumpăr!".
Obiectul pe care i-l cumperi unui bărbat trebuie să fie practic, amuzant, simplu = tot ce nu este cu slipici, decorativ şi adună praf. Sunt multe lucruri pe care şi le doresc bărbaţii, caracteristica lor comună este că sunt jucării. Iar dacă bărbatul tău s-ar juca cu o inimioară de pluş, atunci puteţi să vă împletiţi unul altuia părul, să vă uitaţi la The Notebook şi să faceţi o plăcintă.

2. Gustarea
Crede-mă, efortul de a învăţa să găteşti (dacă nu ştii deja) este poate unul dintre cele mai satisfăcătoare lucruri pe care le poţi face. Ia o pauză de la cariera aia de succes şi învaţă să coci o prăjitură, să ornezi un tort.
Dacă îi dai, odată cu obiectul, un tort făcut de mâna ta, nu ai cum să dezamăgeşti. Iar dacă te prezinţi ca scoasă din cutie, strălucitoare, parfumată, cu pletele coafate şi cu un tort în mâini, va crede că este combinat cu Super Woman.
Ingredientul secret este iarba, 15 grame. Nu, nu, glumesc. Ingredientul secret este dragostea, iar urmarea logică este la pasul 3.

3. Dragostea
Dragostea fizică şi explicită. Când dăruieşti un cadou cu dragoste, trebuie să-ţi dai hainele jos. Prietenul tău nu te iubeşte doar pentru personalitatea ta. Dacă vrei să marchezi într-adevăr momentul, poţi face o chestiuţă specială. De data asta, poţi utiliza obiecte decorative, lenjerie roşie cu clopoţei (deşi ei se laudă că nu îi interesează ce ai pe dedesubt, că oricum zboară), lubrifiant cu aromă de turtă dulce sau alte detalii festive.
Dacă ai vreo jenă din cauza faptului că preacurveşti în post, după înfăptuirea scârbavnicelor păcate trupeşti fă trei cruci şi fă-ţi o programare la preot, pentru nişte acatiste. Fii generoasă, lăcaşul de rugăciune are nevoie de banii tăi. După asta poţi fi sigură că eşti ok cu Dumnezeu tatăl and son (bun nume de afacere de familie!).

Acest 3 în 1 reprezintă cadoul perfect. Dacă nu va fi mulţumit, sigur este ceva în neregulă cu tine şi probabil aşteaptă ajunul Crăciunului ca să îţi dea papucii. Sau va scrie ceva de genul ăsta.

13 comentarii:

  1. 3 in 1: weed!!! ii dai, gusta si *cough* sex *cough* (Doamne iarta-ma!) simplu, nu?

    ce-i? sunt gagiu, noi astia mai greu cu ideile :))) (asta daca nu cumva are undeva cuvantul sex pe acolo, la asta ne duce capul, fiti fara grija :P)

    RăspundețiȘtergere
  2. Am uitat de droguri, trebuia să fie şi pasul 4. :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu-s rele sfaturile. Dacă tu faci așa pentru iubitul tău atunci e de bine. Succes în continuare!

    RăspundețiȘtergere
  4. Parerea mea e ca cele 3 sfaturi sunt bune, insa...sunt deja istorie. Eu de obicei imi ascult prietenii pe parcursul unui an intreg ca sa aflu ce anume le doreste inima. De multe ori cadoul perfect e un detaliu ce multi il ignora. Asadar, de craciun, si nu numai, lasa naibii chilotei rosii, pentru ca sexul nu e ceva ce primesti de sarbatori, si inventeaza lucruri noi. Eu am facut un tablou cu carti de joc al caror numar reprezenta varsta sa si ziua in care ne-am cunoscut. Eu zic ca nu strica sa fim originale! Bafta:D

    RăspundețiȘtergere
  5. Jteph, mulţumesc!

    LostAngel
    Dar tu ce crezi, că pun fineţurile pe blog? Acest 3 în 1 este basic stuff. Poate mai sunt femei pe-aici care nu ştiau.

    P.S.: Prietenii? Eu am doar unul, este mai simplu aşa. :))

    RăspundețiȘtergere
  6. P.S.: Succes total. Astăzi a ajuns cineva pe blog căutând pe google "sa satisfaci barbatu".

    RăspundețiȘtergere
  7. hahahahaha... daca nu uiti si pasul 4 sugerat de Jhon... chiar ca nu ai cum sa dai gres

    RăspundețiȘtergere
  8. Măi, dacă trecem deja de trei paşi înseamnă că sunteţi greu de mulţumit. :))

    RăspundețiȘtergere
  9. :)) Amuzant. Si cred ca cam atat (cacofonia e acolo, sunt constient de ea, imi place cum suna).
    Nu stiu daca e practic. Bine, eu cu relatiile nu le-am avut, necum cu cadourile. In ultima, adica acum 2 ani, am cumparat o placa de par (macar era Remington :)) ) pe 6 dec. si un rucsac pe 24. Placa pentru ca tot imprumuita de la o colega, rucsac pentru ca din ala pe care-l avea curgeau atele. Practic, nu? Eu nu mai stiu ce-am primit :)) Nu cred c-am prins prea multe radacini in vreo relatie astfel incat sa se ajunga la chiloti cu clopotei, torturi si alte astea pentru "old couples" :)

    Sofico, cred ca LostAngel vorbea la modu' general. Poate ii scimba in fiecare an. Stiu ca tu nu asculti Nicu Paleru, dar are un vers care zice-asa: "Eu tin dragostea cu anu'". E practic si asa, nu? :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Dar daca mai chemi o Craciunitza sa te ajute, macar la punctul 3? :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Nuuu!
    Eventual sa te ajute la pasul 2, daca e nevoie. :))

    RăspundețiȘtergere
  12. Cineva a ajuns pe blog căutând "ce inseamna sa ii faci satisfaci barbatului". Am murit de râs.

    Satisfacii sunt nişte gâdilici mai mari pe care îi faci bărbatului cu mâinile?

    RăspundețiȘtergere