Hip-Hop-Hipster-Hippie-Hap

Deşi mereu sunt defazată în privinţa modei, în faţa sau în urma ei, trebuie să recunosc că îmi place să observ noua hipstereală.
Toată nebunia asta cu hand-made, bio, indie, artsy mă face să ameţesc, mă dă pe spate. Filme europene, cocktailuri necunoscute, trupe obscure de muzică, biciclete împodobite cu flori şi fără viteze, second-hand, pălăriuţe. De mică n-am mai văzut atâta bucurie pentru nişte mărunţişuri. Ne bucurăm să împrumutăm rolurile celuilalt gen, să avem moduri alternative de viaţă, nunţi în picioarele goale şi să folosim tot ceea ce nu folosesc ceilalţi. Ne dedicăm unor cauze: tinerii din Moldova care nu au văzut marea, să trimitem scrisori în plic, să facem schimburi de haine, concerte cu strângere de fonduri, ecologie şi altele. Cu cât ne ridicăm din albia omului de rând, fără educaţie, ajungem la lucruri din ce în ce mai bizare. Cu cât pretenţiile locului în care mă aflu sunt mai mari, cu atât cei care mă înconjoară sunt mai excentrici. Se pune atâta accent pe individualitate şi prin asta se înţelege doar imaginea pe care ţi-o faci.
Unii oameni sunt atât de îndreptaţi spre ei înşişi încât, în fiecare zi, oglinda îi păcăleşte, spunându-le că sunt indivizi unici, când de fapt fiecare bucăţică din ei este o cărămidă împrumutată de la ceilalţi.



Am ajuns la concluzia că adevărata individualitate nu epatează, ba este chiar minimală. Imaginea ar trebui să fie cea a unui anonim, nedefinită şi capabilă să se raporteze la cât mai multe lucruri. Funcţională şi concisă: nu haina îl face pe om. Ideile ar trebui să fie cele care te fac alternativ.
În ziua de azi, toţi suntem artişti, orice exprimare a sinelui poate fi artă, cât timp are intenţia de a fi altfel. Nu avem lucruri mai importante de făcut decât să ne dăm artişti? Până la urmă, ce-i arta? O reprezentare culturală a frumosului, îmi spune cineva. Culturală, deci înseamnă ceva.
Ce mă deranjează la oamenii care se pretind altfel este faptul că au impresia că este uşor să fii altfel. De exemplu, oamenii care poarta dreaduri, sau codiţe din acelea de aţă, prinse în păr. Care şi le fac fără să cunoscă substratul cultural şi semnificaţia purtării lor. Forme fără fond.
Am prieteni mai toleranţi (şi puţin cam "imaculaţi") care spun că fiecare este liber să se exprime cum doreşte, să se îmbrace cum doreşte şi nu ar trebui să conteze asta. Atunci lăsaţi-mă să fiu liberă să-i desconsider pe cei care în ochii mei sunt superficiali şi fac lucruri din raţiuni mărunte. Şi să-mi doresc ca oamenii să fie mai atenţi la ce transmit şi ce înseamnă un lucru, mai ales când se pretind a fi ieşiţi din rândurile gri ale prostimii.