Prietenul care veşnic are probleme

Vă mai amintiţi când vă explicam că sunt trei lucruri pe care eu nu le pot spune? Lucrurile nu s-au schimbat de atunci, încă am o teamă serioasă de situaţii ridicole şi de strângerea aia de inimă când îi spui cuiva că, de fapt, nu este totul roz.

De ceva vreme, telefonul meu este folosit în cu totul alte scopuri decât cel principal căruia îi este destinat. Fotografiez cu el ce mai gătesc, mă joc tetris în metrou, îl învârt pe masă când mă plictisesc, notez anumite cheltuieli, salvez lucruri pe care vreau să le ţin minte etc. Motivul pentru care nu-mi mai iradiez creierul vorbind la el este că mă sună persoane care.. nu-mi fac viaţa mai veselă.

Un prieten de-al meu mă întreabă dacă-mi car telefonul în geantă drept talisman, altul mă întreabă dacă mi-l bag în cur. Aceşti doi prieteni mă sună destul de des şi la fel de des nu le răspund. (Sper să nu citească asta din întâmplare). Am obosit să le ascult problemele, să vorbesc numai despre ei, să încerc să destind atmosfera şi să fac o glumă care rămâne nebăgată în seamă. Am obosit să fiu ţinută câte 30 de minute la telefon ca să mi se explice în fiecare detaliu necazul celuilalt. Nu mai pot, pur şi simplu. Îi las să sune până crapă.

Nu sunt genul de prietenă care ţi-e alături doar la distracţie, dar nu vreau să fiu nici genul de prietenă care să bocească cot la cot cu tine când îţi juleşti genunchiul (sau inima). Prietenia nu ar trebui să fie aşa. Ar trebui să însemne ajutor pe termen lung. Da, alinare pe termen scurt, o îmbrăţişare, o discuţie târzie şi o îngheţată în parc, dar mai departe trebuie să ne ridicăm, să ne ştergem de praf şi să încercăm să ieşim din căcat. Trebuie să apuci mâna care ţi-a fost întinsă şi să te ridici.

De asta mă enervează când oamenii nu cooperează. Încerc să ofer soluţii raţionale, încerc să propun o distracţie care îi face să uite, încerc să aduc o doză de optimism şi toate sunt refuzate cu o ridicare din umăr. Ştiu cum este să preferi să fii un mizantrop, să-ţi fie silă să faci orice, dar nu i-am tras pe alţii în starea asta niciodată. Mi-am închis telefonul, l-am băgat în dulap şi m-am calmat în două zile. Alţii vor să împărtăşească amăreala asta şi să o afişeze în oraş, cu o sticlă de bere în faţă. Este ca şi cum problema lor este un copil pe care îl ţin în braţe tot timpul, îl hrănesc şi îl protejează. A devenit parte din ei.

Cum îi spui unui prieten bun, pe care nu vrei să-l pierzi, că ar trebui să-şi rezolve problemele şi să redevină omul vesel şi raţional pe care-l ştiai, în loc să-şi alimenteze propriile probleme şi să te aducă şi pe tine în mijlocul lor?

Foto