Carpe diem, câh!

Azi am răsfoit bloguri, am dat dintr-unul în altul şi a fost o căutare fructuoasă. Mi-a atras atenţia un post despre acest "Carpe Diem" pe care ne place să-l invocăm în momentele noastre de reverie - ce am face dacă am muri mâine? cum să trăim viaţa la maxim?

De ceva vreme trăiesc clipa. Trecutul este doar o zonă mlăştinoasă în care am renunţat să mă afund, iar viitorul un blanc total. Trăiesc clipa, sunt un om al plăcerilor simple. Nu-mi trebuie mult ca să mă simt bine, mă amuz uşor. Îmi place să împing lucrurile până în momentul în care devin haotice. A rămas un teribilism adolescentin în mine pe care nu-l pot potoli nicicum.
Îmi place la nebunie să fac ceea ce nu trebuie. Da, am conştiinţă, mă consider uneori o persoană groaznică, iar scrisoarea mea de intenţie nu este atât de glumeaţă pe cât am vrut să pară. Dar... îmi place la nebunie să fiu aşa!
Sophiestricata este exact expresia acestui "Carpe Diem", a început ca o cale prin care pot sa "vomit" toate lucrurile pe care nu le puteam digera, toate greşelile, momentele umilitoare. Încet-încet a devenit mândria mea. Am dorinţa ascunsă să îmi dezvălui identitatea, din ce în ce mai mulţi oameni din lumea mea reală ştiu că sunt Sophie. Îmi place să şochez, să mi se spună "nu credeam că eşti în stare de aşa ceva!".

"Carpe Diem" este pierzania mea. I live like there's no tomorrow. Colecţionez oameni. Îi cunosc în baruri, pe stradă, la semafor, pe internet. Mă dăruiesc lor prin încrederea pe care le-o acord, dar nimeni nu mă poate răni pentru că sunt "Carpe diem". Dacă te am astăzi şi te pierd mâine, te-am câştigat pentru o zi. Voi cunoaşte mâine alţi oameni. Dacă te înşel astăzi, mâine voi considera că am fost altă persoană şi că nu se pune. Dacă nu ţi-am dat nici un semn când aşteptai să vorbim, eu îţi voi spune "Cine te-a pus să aştepţi?". Mă îndrăgostesc atât de des încât nu apuc să ţin la cineva. Mi-e foame de oameni, vreau cât mai mult, cât mai repede. În momentul ăsta sunt dependentă doar de Alina. Dacă nu ar fi Alina, nu aş mai fi "carpe diem", aş fi "fata asta are nevoie de ajutor!".

Dar... Mi-e dor de inocenţă. De cuminţenie. Aş vrea să mă agăţ de ceva în loc să zbor în adierea vântului, precum fulgul din Forrest Gump. Am obosit să oscilez, să fiu bipolară, să mă influenţeze fiecare întâmplare şi fiecare gest din viaţa mea nestatornică. Nimic nu rămâne în urmă, doar un sentiment de goliciune. Am obosit să fie atât de interesant.

"Carpe diem" este ca mâncarea de la Mc. Nu faceţi din ele un obicei!