Urăsc sunetul șlapilor târșâiți pe asfalt. Mi se pare soundtrack-ul mediocrității.
Când mă gândesc la șlapi târșâiți îmi apare în mintea femeia de palier, cu bigudiurile în păr, viitoare sărmăluţe, cu capotul înflorat pătat de ulei, cum îşi suge măselele şi nu mai poate de grija vecinilor. Dacă ar fi să ilustrez meschinăria, aş încălţa-o în şlapi şi sigur i-ar târşâi. Mi se pare simbolul neglijenţei şi al delăsării. Mi se pare îndobitocirea mai multor generaţii şi purtarea cu mândrie a măturii ca pe un drapel.
Parcă le şi văd, cu o mână în şold, guşa înălţată şi privirile de cercopiteci răutăcioşi. Adevărate ilustraţii pentru lista celor şapte păcate de moarte. Pe toate le cheamă "fă" sau "fată". Carnea le este fertilă şi mintea stearpă. Îşi hrănesc copiii cu venin şi îi educă să fie egoiști.
Astea sunt măritate de obicei cu câte un meltean. Și melteanul poartă șlapi, fie că este în fața blocului, fie că este la munte, la mare, în centrul orașului, oriunde. Pe meltean îl observi pe stradă fără să vrei, pentru că-și suflă mucii pe asfalt și își șterge mâna pe pantaloni. Gâfâie când se urcă în mașina murdară de secole și tetiera îi scârțaie, suferindă, sub greutatea dovleacului de pe umeri. Melteanul se bagă în față la coadă la magazin să-și ia un citropișu de cafea din care varsă pe tejghea pentru că-și frige degetele butucănoase, înainte să plece lăsând o duhoare de nespălat în urmă.
Cea mai horror este adunarea de melteni care vorbesc tare și râd grobian la glume de macaz. Când treci pe lângă ei, fată normală fiind, în drum spre treburile tale, se lasă o tăcere sugestivă și la sfârșit un plescăit libidinos din buze.
Șlapizdele și meltenii se înmulțesc. Să le vedeți copiii!
