Visit Romania. Small country. Great people. Useless, full of crap advertising.

A apărut o campanie de advertising alaltăieri care-şi doreşte să aducă turişti în România prin prezentarea unor mari personalităţi din istoria ţării. Intraţi aici dacă nu o ştiţi deja.

Nu mă mişcă deloc. Mi-este egală cu acele articolaşe de prin ziare de tipul „Un român este imaginea mişcării Occupy Wallstreet. Îl cheamă Brandon Watts şi de fapt e american, dar să vedeţi, că stră-străbunicul lui şi un văr de-al doilea au origini în România”.

În primul rând, a spera că turiştii vor veni doar pentru că un om care s-a născut aici a inventat ceva este o prostie. „Darling, unde mergem în concediu vara asta?”. „Hai în România, am auzit că Nadia Comăneci s-a născut şi antrenat acolo, să mergem să privim şi noi cerul din acelaşi unghi din care îl privea ea!”. „Hai în România, să vedem dacă o fi aerul mai special, că mulţi oameni deştepţi s-au născut acolo!”. Yaay!

Trecem peste ideea neinspirată de a folosi campania în turism. Să zicem că n-ar fi aşa şi că, aşa cum spune cineva pe Facebook, este „un tip de iniţiativă şi un tip de mândrie şi respect faţă de ţara în care te-ai născut”, iar rostul campaniei este “să te retrezească la demnitatea ta de român”. Serios? Această mică şi colorată rubrică de “Ştiaţi că…” tip calendar de perete mă va retrezi la demnitatea mea de român?

Dacă ar fi să atribui acţiunilor unei persoane meritul acestei naţiuni, ce aş mai zice despre românii care au furat o statuie de bronz de pe mormântul lui Odobleja? Ce aş mai zice despre faptul că nu pot vizita colecţia Henri Coandă pentru că n-am mai văzut Muzeul Tehnic din Bucureşti deschis de ani de zile? Ce aş mai zice despre România acestei campanii când casa în care a locuit Nicole Paulescu este lăsată în paragină, ca multe alte case memoriale care au scăpat de demolare? Dacă se rătăceşte vreun neamţ sau un american pe aici, ce-i arătăm? Posterele colorate?

Dacă cei care au gândit campania se aşteaptă să mi zburlească pielea de mândrie naţională, greşesc. Să vă reamintesc că toţi aceşti oameni au studiat prin străinătate, iar dacă îi căutăm tot pe acolo îi găsim? De ce nu facem o campanie mai tristă, mai gri, despre marii români care au părăsit ţara pentru a avea parte de recunoaştere? În asta îi includ şi pe medici, pe profesori, pe inventatori, sportivi, pe toţi cei care nu au primit ce meritau în ţara lor. Includ şi persoana de pe Facebook care vorbea despre mândria de a fi român şi îi doresc numai bine când va pleca în Suedia pentru studii.

Nu există ţara-mumă care naşte copii frumoşi şi deştepţi, cu gene bune şi educaţie aleasă. Oamenii ăştia au muncit mult şi şi-au urmat pasiunea. Ei sunt oameni universali, nu România culege laurii pentru meritele lor. Suntem obişnuiţi să ne îmbătăm cu apă rece şi vorbim cu patos despre mândria de a ne naşte aici, dar ne plictisim repede. România e o ţară-mumă singură, că nimeni nu vrea să se angajeze într-o căsnicie cu ea. O lăudăm că-i frumoasă şi îi lăcrimăm pe şorţ când plecăm, dar cam atât.

Pe lângă aceste campanii de advertising şi jingle-urile de pe Guerrila, hai să mai facem ceva frumos: să ne vizităm ţara, să o curăţăm, să vorbim frumos despre ea prin străini, să-i îngrijim monumentele şi munţii, să-i vorbim corect limba şi să o cunoaştem. Să avem o relaţie de lungă durată cu ea, nu doar să-i facem cu ochiul.

P.S.: În camera mea, pe o etajeră, am un mic bust al lui Eminescu. Ştiţi unde l-am găsit? La ghenă. Small country. Great people.

Foto

Panarame cu coada ridicată şi zombie colcăitori

Proverbele, aceste pastile de înţelepciune strămoşească pe care le folosim când vrem să aducem lumina adevărului asupra noastră şi, mai ales, a celorlalţi... Dragi proverbe, rostite grav şi cu stimă, neîndoindu-ne nici o clipă de corectitudinea lor, de parcă ar ascunde-n ele înţelesul vieţii. Dar uite că, din când în când, mai ajunge în zilele noastre şi câte o tâmpenie care-a ţopăit din gură-n gură şi care încă mai dăinuie, deşi învăţămintele pe care le aduce sunt oale şi ulcele, la fel ca autorii.

„Până căţeaua nu ridică coada, câinele n-o miroase”. Ce mă învaţă pe mine această vorbă de duh este că bărbaţii sunt complet controlaţi de penisul lor şi că în situaţia în care acesta hotărăşte să facă sex, posesorii lui nu au de ales, trebuie să facă sex. Iar noi, femeile, suntem nişte vrăjitoare care îi transformă pe bărbaţi în nişte zombie colcăitori, care explodează dacă nu ne-o trag.

Un bărbat însurat are o aventură cu o tipă necăsătorită şi este prins. Ea nu înşeală pe nimeni, dar ea este de vină pentru tot, pentru că „până căţeaua nu ridică coada, câinele n-o miroase”.

Un profesoraş de sport de 26 de ani, Octavian Vişan, se duce la Predeal cu elevii de liceu, se fac toţi muci cu ocazia Halloweenului, iar una dintre eleve, care (citez din Click) „devine nimfomană când bea” sare pe el şi i-o trage. El, bineînţeles, devine un zombie colcăitor şi nu poate rezista tentaţiei uriaşe, este absolut hipnotizat, supt de puterea mentală a elevei porno şi este folosit ca o cârpă de vrăjitoarea nenorocită. Ce profesor?? Ce etică a muncii?? Gata, facem sex! Pentru că.. nu-i aşa? Până căţeaua nu ridică coada, câinele n-o miroase.

Vine şi în România „Slut Walk”-ul, idee extrem de proastă, după părerea mea. Toată ţara hăhăie din cauză că se numeşte „Marşul Panaramelor”. Este atât de hilar acest titlu încât nimeni nu s-a interesat mai departe ce înseamnă toată debandada asta. Mai ştiţi ACEA oră de anatomie la care am învăţat ce fac puţulica şi păsărica? Vă mai amintiţi ce râs general era când profesoara spunea „vulvă” şi cum ne înecam de râs când trebuia să desenăm pe tablă un penis? Cam aşa şi acum... Hăhăh, uite panaramele! Comentarii grăitoare: „Arăţi ca o panaramă, atunci chiar eşti o panaramă!”. “Ţinuta fetelor nu face altceva decât să trezeasca instinctul masculilor pt. împerechere. Este un risc pe care şi-l asumă fetele atunci când se îmbraca în ţinute care lasă la vedere ori pun în evidenţă părţi ale corpului.”

Nu mai este de vină bărbatul care nu este în stare să şi-o ţină în pantaloni, ci tot femeia-farmazoană, care-şi rujează buzele şi-şi arată picioarele. Adică eu, în fiecare dimineaţă, ar trebui să fiu foarte atentă cu ce mă îmbrac, ca să nu cumva să fie pe gustul vreunui bărbat care o să mă înghesuie într-un gang întunecos pentru că… până căţeaua nu ridică coada, câinele n-o miroase.

De-asta îmi place mereu să-i întreb pe bărbaţi ce ar face dacă un gay s-ar da la ei într-un club sau pe stradă. Răspunsurile au fost invariabil agresive, defensive, de respingere şi însoţite de o expresie de groază pe faţă, care m-a amuzat nespus. Femeile cum ar trebui să se simtă când sunt pipăite în autobuz, când li se ridică fusta pe stradă, când sunt fluierate, numite „pisi”, „mami”, „păpuşă” de către un străin, privite libidinos în metrou, „agăţate” pe un ring de dans şi nevoite să suporte bancuri porcoase din partea vreunui şef?

Uite aşa ajungem să fim orbiţi de vechile judecăţi strămoşeşti şi să vedem vinovatul în altă parte. Iar partea cea mai proastă este că noile valori nu reuşesc să atingă rapiditatea cu care se împrăştie prin părinţi vechile judecăţi. Feminismul este înţeles greşit, ca fiind opusul misoginismului, o extremă nesănătoasă care-i discreditează cumva pe masculi. De-asta este prea devreme pentru Slutwalk şi de-asta chiar o să am grijă cum o să mă îmbrac pe stradă. Pentru că, dacă mi se întâmplă ceva, s-ar putea să ies tot eu vinovată, că „am ridicat coada”. (Din înţelepciunea strămoşească.)

P.S.: Ia ziceţi, băieţi, i-aţi pune mâna pe cur Mileenei? :P

Foto