Băiatul rău

Mda... Întrebarea tuturor: de ce au femeile o afinitate către bărbaţii nesimţiţi, care le tratează cu indiferenţă sau chiar le brutalizează, fizic sau/şi psihic?
Am avut şi eu problema asta. Cei care erau prea interesaţi de mine deveneau brusc mai neinteresanţi, plictisitori, ba chiar indizerabili. În schimb, când apărea un tip macho şi cocky, mă entuziasmam şi începeam să oftez după el. Mi i-am dorit înapoi pe prietenii cu care am avut probleme, cei care m-au înşelat, cei care mă tratau cu spatele. I-am părăsit pe cei care mă iubeau "prea mult".
Este unul dintre lucrurile care demonstrează "prostia" proverbială a femeilor. Alături de lipsa simţului orientării şi gândirea alambicată, alimentată de emoţii şi impulsuri. Femeile nu sunt neapărat proaste, ci în ele se declanşează nişte instincte greşite.
Cred că totul se leagă de latura noastră animalică şi de mecanismul biologic de selecţie a partenerului. Pentru că o femelă vrea genele unui mascul puternic, care poate să o apere pe ea şi să-i apere şi progeniturile. Iar bărbaţii care transmit această putere sunt cei activi şi independenţi.
Cel mai des, masculii activi şi independenţi sunt şi egoişti şi insensibili. Sunt cei care nu sunt impresionaţi uşor. Şi, apropo de asta, în momentul în care îi câştigi atenţia unui bărbat pretenţios şi insensibil, ai un sentiment de victorie, tu eşti aceea care l-a "îmblânzit". Când crezi că a fost prea uşor de câştigat ceva, înseamnă că acel lucru nu este valoros. Pentru că succesul se măsoară în efortul pe care l-ai depus ca să-l obţii.
Niciodată nu ne dorim ceea ce avem deja. Este un paradox trist şi motivul pentru care suntem mai mereu nefericiţi. Mereu ne dorim mai mult. Sau, de multe ori, ne dorim altceva. Noutatea ne atrage, pentru că este imprevizibilă.
La fel şi bărbaţii nesimţiţi. Nu ştii cum vor reacţiona, nu ştii ce gândesc, nu ai certitudini în privinţa realţiei cu ei. Şi asta te ţine ca pe ace, în alertă, mereu încercând să cucereşti încă puţin din "teren".
Pe de altă parte sunt "pămpălăii", cum îi numim cu răutate pe cei mai sensibili. Aceştia te tratează ca pe o comoară, te pun pe un piedestal şi îţi dedică ode. Dar tu, femeie ce eşti, nu ai virtutea recunoştinţei. Pentru că nu vrei să simţi recunoştinţă, vrei să simţi satisfacţie, vrei să simţi sudoare pe frunte de la cât ai alergat după un tip. Şi vrei să pui mâna pe umărul lui şi să te uiţi în jur mândră: "este al meu". Vrei să-l escaladezi, ca pe un munte Everest şi să pui steguleţul sus, ca să-l vadă toată lumea.
Mecanismul mi se pare cât se poate de logic şi explicabil. Problema devine alta: ajungi să calci pe respectul de sine pentru a câştiga atenţie. Femeile ajung să accepte comportamentul de troglodit al băiatului rău, pentru că îşi doresc orbeşte atenţia lui. Ajung să se pună pe ele pe locul doi.
Sunt bătute, ignorate, înşelate, subestimate, nerespectate, tratate ca nişte slugi sau ca nişte obiecte sexuale. Pentru ce? Pentru a avea lângă ele un mascul puternic. Păi... Cimpanzeii fac aşa!
Priorităţile trebuie restabilite. Şi la un moment dat trebuie să treci la un nivel superior şi să începi să cauţi bărbatul pe care să-l meriţi, nu să-l îmbrobodeşti. Cel care poate nu se uită prima oară la tine, dar pe care îl cucereşti cu ceea ce eşti, nu cu tone de mândrie sacrificate pe altarul lui. Şi care nu mai este un munte Everest, ci un om cu care comunici şi găseşti o legătură.
Şi atunci te poţi opri din alergat, din asudat, din munci titanice şi poţi savura o relaţie normală, nu relaţia dintre vânător şi vânat.

Serios, ce este un bărbat?

Gata cu gluma, m-am jucat puţin cu noţiunea de bărbat pentru că vroiam neapărat să vă arăt sutienele masculine. Dar chiar îmi pun problema în mod serios: ce este un bărbat?
La vârsta asta, mă surprind bâlbâindu-mă când este vorba de băieţi/bărbaţi, la fel, când este vorba de mine, mă simt femeie doar când fetiţa vecinilor îmi spune în lift "Bună ziua" sau "săru'mâna", iar eu mă opresc, mă uit în spate buimacă, să văd cu cine vorbeşte şi îi spun pentru a ţ-a oară să-mi spună "bună" când mă vede.
Un prieten foarte bun mă tachinează mereu când îl mai pun la curent cu las telenovelas din viaţa mea personală. Îmi spune mereu că nu am avut un bărbat adevărat până acum (şi că mai trebuie să cresc vreo doi ani ca să suport unul :P ). Cu toate miştourile lui, îi dau dreptate.

Când mă gândesc la prototipul din mintea mea, prima oară văd siguranţa de sine. El este foarte sigur pe calităţile lui, de aceea nu va mai simţi nevoia să epateze, să impresioneze. El doar se va expune într-un fel în care să înţelegi cine este şi ce îţi poate oferi. Îţi va spune direct ce vrea de la tine, pentru că ştie asta şi nu vrea să-şi piardă timpul.
Bărbatul nu fuge. De responsabilităţi sau de discuţii. (Exceptând alarma roşie de femeie isterică, aceasta va fi evitată cu orice preţ). Este în stare să-şi explice acţiunile şi sentimentele şi să le suporte consecinţele.
El se comportă bine în societate. Va şti să vorbească cu părinţii tăi, să scape de un beţiv insistent, să glumească între oameni noi şi să convingă un copilaş să-i spună câţi ani are. Ce nu prea înţeleg la comportamentul unui bărbat în societate este de ce nu cere niciodată indicaţii pe stradă. (Orgoliul? )
Pe bărbat îl caracterizează acţiunea. Nu-mi imaginez prototipul meu de bărbat stând la iarbă verde, indecis, fumând o ţigară şi privind visător la orizonturi. Pentru că este aplecat deja deasupra unei bucăţi de lemn pe care fie o sparge, fie o incendiază. La fel, nu mi-l imaginez lăsând un lucru din casă să scârţaie (în afară de pat, poate, care-i oferă satisfacţia de a-şi auzi mişcările).
Lui nu îi este frică să se murdărească. La fel ca reclama de la Omo, distracţia înseamnă murdărie şi totul se poate spăla ulterior. Un tip care este mult prea pedant şi vrea o curăţenie excesivă în jurul lui mi se pare vulnerabil. A nu se înţelege că bărbatului îi place să fie murdar, ci doar realizează că uneori sunt lucruri mai importante decât a rămâne curat.
Bărbatul este stabil psihic şi îşi controlează emoţiile. Ba mai mult, le controlează şi pe ale tale. Vorba cântecului... "You need someone who's there whether you're lucid or delusional / You need someone to hold your hand if your confused at all". Asta nu înseamnă că este stană de piatră, inimă de gheaţă, monstru insensibil, ucigaş de căţeluşi etc.
Aaa! Că tot am ajuns aici, bărbatul iubeşte animalele pentru că nu are nevoie să se simtă el "regele junglei". Aşa că nu dă cu piciorul în câini şi pisici. Bun.
...Mai am o singură, ultimă condiţie ca să recunosc un bărbat printre băieţi. UN BĂRBAT NU POARTĂ SUTIEN!

Fin

Ce este un bărbat?

Dacă tot se discută aşa mult despre lucruri simple şi prosteşti, să vă zic subiectul pe care vreau să-l dezbatem: bărbatul. Ce este ăla un bărbat? ..."adevărat", aş putea să adaug, dar este mega-clişeu. Sau, cum ar spune un fost "socru" de-al meu... "Mă, tu eşti bărbat sau cartof prăjit?".

Prin urmare, îmi pun şi eu o întrebare pertinentă: ce face trecerea de la cartof prăjit la bărbat?
Definiţia din dex:
BĂRBÁT, -Ă, bărbați, -te, s.m., adj. I. S. m. 1. Persoană adultă de sex masculin. ♦ Om în toată firea. 2. Soț. II. Adj. (Rar) Curajos; voinic; harnic, activ. – Lat. barbatus.
Îmi place definiţia din dex, s-ar putea spune că mi-a rezolvat dilema. Dar am câteva adăugiri.
Măi băieţi, ziceţi mersi că nu suntem membri de trib şi nu trebuie să treceţi prin ritualuri dureroase de iniţiere (pupatul maimuţei, zdrelirea ştrumeleagului etc.). Totuşi, nu vă grăbiţi să vă numiţi "bărbaţi", pentru că un bărbat:

- se poate bărbieri zilnic, chiar şi de două ori pe zi dacă vrea;
- poate să deschidă borcanul cu castraveciori muraţi;
- dă hrean pe răzătoare fără să plângă, la fel taie şi ceapa;
- ...asta când mai nimereşte în bucătărie;
- nu te foloseşte drept scut uman;
- poate să deschidă o uşă atât de tare încât să se izbească de perete şi să se închidă din nou;
- nu ştie ce culoare este fuchsia;
- nu poartă eşarfă;

...şi, în cele din urmă, trebuie să adaug...

- UN BĂRBAT NU POARTĂ SUTIEN!



P.S.> Promit să revin cu un post ceva mai serios, în curând.

Cutiuţe

Prima impresie contează.
Tocmai de-aia nu fac eforturi să par mai profesionistă pentru angajator, mai elegantă şi sexy la prima întâlnire, mai cuminte în faţa mamei lui, mai deşteaptă la facultate. Vreau ca reflexia mea în ochii celorlalţi să fie cât mai aproape de adevăr. Asta pentru că, deşi îl pierd şi îl omor constant, timpul meu este preţios când vine vorba de oameni. Nu vreau să pierd timpul cuiva prin artificii care îi distrag atenţia de la persoana mea reală.
Ce contează pentru mine cel mai mult? Să am lângă mine oameni curajoşi, care îşi asumă antipatia, defectele, părerile şi care pot să discute cu mine, nu numai în acelaşi limbaj verbal, dar şi pe aceeaşi limbă a lungimilor de undă.
Din cauza asta urăsc, dar URĂSC complezenţa, zâmbetele false şi întâlnirile întâmplătoare cu foşti colegi care îmi spun "Mă bucur că eşti ok" sau "Poate mai vorbim", deşi ştim cu toţii că ambele sunt minciuni. Evit să am contact cu persoane de genul ăsta.
Şi tocmai din toate motivele de mai sus, pe care le-am ţesut şi înşirat aici, urăsc categoriile în care mă bagă oamenii.

Mi s-au spus multe lucruri de către cei care nu mă cunoşteau: că sunt tocilară pentru că am fost într-un liceu bun, că ascult Britney Spears pentru că par girly, că sunt de bani gata pentru că stau într-o zonă bună, că vreau să mi-o trag pentru că sunt prietenoasă, că sunt proastă pentru că sunt blondă, că am fiţe pentru că sunt din Bucureşti sau că sunt mahalagioaică pentru că fumez.

Chiar spuneam cuiva astăzi... Mai mult decât să primesc atenţie îmi place să îi surprind pe oamenii care mă subestimează. Cine poate să vadă mai departe de stereotipuri va fi surprins, cine nu poate, urmează un drum paralel cu drumul meu.

Nu vreau simpatie, sau invidie, oameni care să fie de acord cu mine sau cărora să le stric ziua. Vreau să fiu luată aşa cum sunt, fără supoziţii, fără grabă şi fără etichete.

Nu sunt o bucureşteancă blondă şi rockeriţă, ci sunt o persoană care nu poate fi rezumată în trei cuvinte.
Pentru că nu încap în cutiuţele mici.

Nookie call

Mă uitam şi eu cum îmi găsesc oamenii blogul pe google...
Cei mai mulţi caută gagică sau variaţiuni pe această temă. Unul a fost mai specific şi caută direct gagică bună de sex. (Amice, caut-o pe aia cu experienţă, dar sper că nu eşti tipul gelos).

Cineva însă a ajuns pe blogul meu în felul următor: "cum sa vb pervers sex la telefon".
Şi mi-am amintit că asta mă întreb şi eu de multe ori! Cum faci, domnule, să faci sex prin telefon?
Păi aş începe cu un preludiu de două beepuri tandre, cu Nokia tune dată la un volum mediu şi cu vibraţiile pornite... Apoi aş suna cu număr ascuns, ca să îl iau prin surprindere şi să tresară la auzul vocii mele suave.. "Bau!". I-aş închide însă repede, ca să îl întărât mai mult. Acel sunet "tî tî tîî" va fi ca o limbă pe lobul urechii pentru el. I-aş mai da un beep pregătitor, apoi aş trece direct la acţiune...
Dar nu înainte să-i trimit un mesaj în care îi enumăr toate piesele de îmbrăcăminte pe care le port, ca să ştie dinainte ce să dezbrace.
Apoi l-aş suna şi ar începe sexul la telefon... Mmm...

- Bună, ce'aci?
- Bene... Deci vrei să facem sex la telefon?
- îhîm.
- A, ok. Stai să dau televizorul mai încet.
- Ok. Ai primit mesajul?
- Ce?
- Ai primit mesajul?
- Da, da. Auzi, e sutienul ăla care se deschide în spate?
- Da, mă.
- Ok. (Televizorul e pe mute şi el skipuieşte programele...)
- Ăăă... Încep eu. Abia aştep... hhrr... chiloţi.... vjvjmm... te ling între... bzbzbz.
- Vezi că iar ţii degetul pe antenă. (Îşi dă ochii peste cap).
- Sorry. Ziceam că abia aştept să ... (Vocea se aude mai departe) Nu acum, maamă. Vorbesc la telefon!
- Iar te strigă maică-ta să-ţi speli vasele?
- Da, i-am explicat că cine găteşte nu spală. E o regulă.
- La mine nici nu găteşti, nici nu speli.
- Hai, mă, du-te...
- He he. (A găsit un meci interesant)
- Deci... Taci că ziceam ceva.

Cred că aşa s-ar desfăşura sexul la telefon pentru mine. Nici nu îmi place să vorbesc la telefon, d-apoi să mai fac şi sex.
În plus, vorbitul este un mod dificil de a-ţi folosi gura pentru a excita pe cineva.

Unde eşti, bărbate?

Bărbatul din mine este plecat acum, mă neglijează. Este un denaturat.
M-a lăsat singură şi mă îmbăiez în trecut şi într-o depresie cleioasă, precum un copil care a găsit o băltoacă şi se trânteşte în ea.
Am nevoie să vină bărbatul din mine, ca să mă ridice de acolo şi să mă spele de tot noroiul ăsta. Voi oferi în schimb doar un zâmbet inocent, care abia opreşte un suspin cât mine de mare.
Mă duc să îl caut.
Poate s-a dus în vreun bar întunecos şi plin de fum şi bea la masă cu nişte străini. Poate este pe plaja unde acum ceva timp se dezlănţuia într-o beţie de simţuri. Poate îl voi găsi printr-un pat pe care îl va vedea doar în noaptea asta. Poate mâine dimineaţă va veni mahmur şi obosit înapoi, satisfăcut de noaptea petrecută în străini.
Bărbatul din mine avea nevoie de asta, dar putea măcar să mă ia şi pe mine cu el...

Dragul meu bărbat din mine, ştiu că te-am ţinut în casă şi te-am obligat să te uiţi numai la filme pentru fete, te-am pus să asculţi voci feminine jazzy în loc de rock dement, ţi-am dat doar trei sticle de vin în două săptămâni, ţi-am redus din ţigări şi te-am pus să găteşti, dar întoarce-te te rog înapoi în mintea mea, pentru că am nevoie de zâmbetul tău cocky şi zeflemismul tău de cinic ce eşti.

Despre iubire, prietenie şi moarte

Nu-mi plac cărţile de citate. Compilaţiile de vorbe de duh.
Nu-mi place când găsesc pe blogul cuiva aceste "colecţii" de truisme.
Le văd mereu şi s-ar putea să le învăţ.
Cele mai mari clişee vin din categoria "despre iubire", sau "femei şi bărbaţi". "Despre prietenie". "Despre moarte".
Cu doar 6 apăsări combinate de taste, transferi un potpuriu de înţelepciune pe pagina ta atent constuită şi aştepţi confirmările. Pentru că vorbele de duh sunt în general acceptate din start ca fiind adevăruri universal valabile. Sunt nişte generalizări.
Nu-mi place să le văd laolaltă, văd autori diferiţi total ca stil şi viziune, băgaţi în aceeaşi oală, pe care scrie "Despre iubire". Iar numele lor, în loc să domnească demn pe coperta unei cărţi, însoţeşte o frază-două scoasă din context.
Acei autori au trecut printr-un travaliu, au născut acele cuvinte. Le-au construit un piedestal pe care să le pună, le-au făcut o introducere.
Iar voi îi reduceţi la un fel de autori de pastile de înţelepciune.
Digeraţi întâi vorbele astea de duh.
Dar cel mai sincer vă recomand să vă duceţi singuri la un perete şi să vă daţi cu capul de el până cade o grămăjoară de tencuială pe parchet, pentru că viaţa aşa ne învaţă: cu dureri de cap şi sedimentări.

Dumnezeu vrea să o facem

Dumnezeu vrea să facem sex.
Altfel, la ce mai există senzaţia că îţi tremură genunchii atunci când o faci?
De ce nu putem folosi sexul cum îşi foloseşte păunul coada, ca pe o reclamă la ceea ce suntem?"Sunt un partener atent, hai să ţi-o trag şi vei vedea". "Sunt a ta. Cum îţi demonstrez? Păi ţi-o trag".
Dumnezeu vrea să ne-o punem.Vrea să ne sărutăm, altfel nu ne-ar fi făcut gurile atât de potrivite una pentru alta.
De ce nu o facem în somn?
De ce nu o facem cu prietenii noştri cei mai buni?
De ce nu ne învaţă la şcoală cum să ne-o tragem?
De ce nu o facem în loc de bileţele de mulţumire?
De ce atunci când mă săruţi ameţitor pe stradă oamenii ne spun "luaţi-vă o cameră"?
...De ce să nu o facem în mijlocul drumului?

Nu da vrabia din mână...

...pe ratatul de pe gard.
Vorbesc cu tine acum, nu o să-ţi dau numele, poate fi Roxana, Miruna, Andreea, Carmen. Eşti fată, asta este important. Vreau să vorbim despre faptul că îţi înşeli prietenul.
Ştiu că e un mârlan de care te-ai plictisit, ştiu că nu îţi mai place atât de mult să te săruţi cu el. Da, îi ştii toate glumele, mergeţi mereu în aceleaşi locuri. Poate nu petrece destul timp cu tine. Sau poate, dimpotrivă, este tot timpul lângă tine, cu pupăturile lui sufocante şi zâmbetul ăla tâmp pe faţă în timp ce te ţine de mână şi se uită la televizor, crezând că nimic nu se va schimba, că tu eşti Roxana/Miruna/Andreea/Carmen a lui şi vă ajunge seara de film miercuri seara la Mall şi ieşitul cu prietenii lui la acelaşi joc de whist în acelaşi bar. Ştiu că îi ştii toate gesturile şi ticurile şi au ajuns să te enerveze într-un mod înfundat, pentru că ştii că nu se va schimba în veci, şi te uiţi la el cum plescăie în timp ce mănâncă pizza aia, cu o privire rece şi goală. Ştiu că ai început să rămâi fără scuze atunci când îţi propune să faceţi prostioare. Ştiu că atunci când faceţi sexul bilunar abia aştepţi să termine şi închizi ochii strâns, gândindu-te la altceva.
Sau poate este altfel. Te ignoră. Nu mai vrea să facă o jumătate de oră până la tine şi te cheamă la el. Apoi întârzie 15 minute. Ştiu că te-ai săturat să ieşi cu gaşca lui de la bloc, nişte troglodiţi care nici măcar nu te salută şi că el este prea preocupat să facă glume cu ei ca să te mai bage în seamă. Ştiu că nu-ţi face niciodată complimente, iar cadourile lui sunt impersonale şi alese neglijent. Ştiu că ai ajuns să ai grijă la ce spui ca să nu se enerveze şi să înceapă o ceartă monstru. Ştiu că după ce faceţi sex, se gândeşte doar la "destinaţia" lui, apoi se ridică brusc din pat şi nici nu se uită la tine. Ştiu că iese târziu în oraş fără tine şi că primeşte tot felul de mesaje de la colegele lui sau amicele lui. Ştiu că niciodată nu îţi explică unde a fost şi ce a făcut. Ştiu că nu-ţi răspunde la telefon cu orele, iar când îţi răspunde, te întreabă "ce vrei?".
Şi mai ştiu că a apărut tipul ăsta nou la care te gândeşti într-una. Că este ceva nou, interesant, ceva ce abia aşteaptă să fie descoperit. Ştiu că încă ai urma primului sărut pe buze şi mai simţi şi acum ce bine a fost să te laşi dusă de val. Ştiu că este palpitant să vă întâlniţi pe ascuns, ca o pereche interzisă. Ştiu că în comparaţie cu prietenul tău, ăsta nou este o gură de aer proaspăt şi îţi oferă exact doza de atenţie de care ai nevoie. Ştiu că te-ai ambiţionat să-l faci să se îndrăgostească, vrei să fii singura din viaţa lui. Ştiu că este pasional şi te simţi dorită de el. Ştiu că te simţi liberă să fii tu însăţi, să îi spui secrete şi să te simţi un pic obraznică. Ştiu că acum petreci de două ori mai mult timp să te aranjezi, pentru că trebuie din nou să cucereşti. Poate este mai atent, mai deştept sau poate doar mai bun la pat. Poate adori privirile furate şi nopţile pierdute cu el. Poate că ai ajuns atât de bună la a minţi încât vorbeşti cu prietenul tău în timp ce stai goală lângă cel nou şi simţi limba lui pe sfârcul drept.

Opreşte-te!
Nu da vrabia din mână pe ratatul de pe gard. Nu ai nevoie de un ins care acceptă să te împartă cu altul. El nu vrea obligaţii, el te vrea prietena altuia şi amanta lui. El nu vrea să-ţi ştie problemele din familie, el nu va fi lângă tine de ziua ta. El nu va fi primul care ştie când ţi-e greu. El vrea pasiunea, noul, vrea nopţile în care o faceţi de patru ori la rând, vrea să te vadă mereu dată cu ruj roşu, coborând din taxi în faţa scării lui la 12 noaptea. Vrea ca dimineaţă să pleci la prietenul tău. El nu vrea să te desparţi de prietenul tău pentru el, pentru că nu are timp de o relaţie serioasă. Fă un test, spune-i "Aş vrea să mă despart de X-ulescu". Îţi va spune că vă veţi rezolva problemele şi să nu iei o decizie pripită.
Iar dacă totuşi nu-l suporţi pe leşinatul sau mârlanul cu care eşti, dragă Roxana/Miruna/Andreea/Carmen, dă-i papucii. Cum ştii tu mai bine, chiar dacă nu ai mai făcut asta până acum. Despărţirea este singura decizie dintr-o relaţie care nu se împreună cu el. Spune-i tot ce te deranjează, exprimă-te. Ia-ţi inima în dinţi, ia o gură de pălincă să-ţi faci curaj. Şi fă-o.
Nu paria totul pe insul cel nou. S-ar putea să te trezeşti mai singură decât erai în relaţia cu fostul şi chiar mai singură decât ai fi fost după ce i-ai fi dat papucii. Nu suda relaţiile între ele. Ai nevoie de timp cu tine, ai nevoie să ştii din nou ce vrei, să tragi linie şi să tragi concluziile. Nu te grăbi, vei ştii când e timpul să fii cu altcineva. Şi atunci începi de la zero, nu va fi "fostul amant, actualul prieten". (Notă: fostul amant va fi un prieten foarte gelos, nici nu mai trebuie să explic de ce).

Succes!

Bărbatul din mine

Uneori se manifestă zgomotos, alteori dispare.
Bărbatul din mine este foarte protector, poate la fel de protector pe cât am eu nevoie de protecţie ca femeie. L-am simţit puternic şi posesiv vis-a-vis de prezenţele feminine din viaţa mea. El le-a înconjurat cu braţul în locuri periculoase, el le-a dat bucata cea mai mare de prăjitură şi s-a bucurat de momentele lor de strălucire.
El a stat cu un pas mai în spate, sacrificând bucuria feminină de a ajunge acolo prima. El a urmărit cu privirea şi a zâmbit a confirmare când ele au dansat sălbatic pe mese, gata să le apuce de umăr când se dezechilibrau.
Bărbatul din mine este camarad cu ceilalţi bărbaţi. Este egalul lor şi nu are nevoie să i se deschidă uşa. Bărbatul din mine râde la glume misogine şi ţine partea celor cu prietene prea posesive.
Este pacifist, nu-i place violenţa. Dar nu poate să o potolească pe eu-femeia isterică şi nervotică. Bărbatul din mine nu ar aduce flori. I s-ar părea prea siropos. Dar ar fi acolo cu fiecare celulă şi fiecare gând, într-o trăire intensă. Şi efemeră...
Pentru că bărbatul din mine se plictiseşte repede. Persoanele din viaţa lui sunt episodice. Bărbatul din mine este independent şi de fapt nu pierde pe nimeni niciodată, pentru că nu cere să aibă pe cineva. Bărbatul din mine a plecat de mult mai departe atunci când eu-femeia încă mai lăcrimează pe perna. Atunci o ia de mână şi o trage după el.
Bărbatul din mine este frumos, însă nu este cizelat. Are gesturi puţin brutale şi părul răvăşit. Nu l-ai invita la o serată dansantă. Dar ar fi primul om pe care te-ai baza. El rămâne integru, pentru că are principii solide.
Bărbatul din mine mă echilibrează.

Evitaţi excesul de sinceritate

Aveţi grijă la zahăr, grăsimi, alcool şi sinceritate. Excesele dăunează grav sănătăţii. De aceea, vom învăţa astăzi o lecţie importantă despre sinceritatea selectivă.
Sinceritatea este ca un topor. Poţi tăia lemne pentru foc cu un topor sau poţi să-l înfigi în craniul cuiva. Trebuie folosită cum trebuie, altfel oamenii suferă, inclusiv tu. Sigur ştiţi sau poate chiar voi sunteţi acei oameni care se plâng că sinceritatea lor e un defect şi le aduce numai supărări şi necazuri. Asta pentru că aţi sărit peste lecţia asta cu selectivitatea.
Nu este bine pentru nimeni să spui totul, când este vorba de lucruri irelevante din trecutul tău, lucruri pe care ceilalţi nu le-ar înţelege sau lucruri pe care nu poţi nici tu să le explici. Pentru că toată lumea te judecă, indiferent că vezi asta sau nu. Chiar şi familia, chiar şi prietenii. Acţiunile tale au consecinţe, tu proiectezi o imagine pe care ceilalţi o percep şi niciodată, dar niciodată, nimeni nu te va înţelege total. Din acest punct de vedere, toţi suntem singuri, toţi murim singuri. Dar să nu o dăm în filosofie...
Nu îndemn la minciună, deşi există acele minciuni pe care americanii le numesc "white lies", adică "minciuni albe". Sunt acele minciunele inofensive sau chiar favorabile pentru cei implicaţi. Aici intervine însă altceva: eşti oare în măsură să distorsionezi adevărul?
Aşa că eu vă propun să revenim tot la sinceritatea selectivă. A omite ceva care dăunează în loc să vindece. Vă dau două exemple: cineva mă tot bătea la cap mai demult să îmi sun un fost prieten după 7 luni de la despărţire şi să am un heart-to-heart cu el în care să-i spun cu cine l-am înşelat şi de ce. Nu am făcut asta, pentru simplul fapt că pe omul ăla nu îl ajuta adevărul ăsta, ci îi făcea mai mult rău. Uneori este prea târziu să spui adevărul şi este mai benefic să laşi lucrurile aşa cum sunt, fără să mai deschizi răni. Şi ajungem la al doilea exemplu. Victor, unul dintre foştii mei prieteni, mă înşela. Dar niciodată nu m-a minţit când l-am întrebat dacă o face. Pur şi simplu se eschiva, niciodată nu a spus "Nu, nu te înşel". A avut grijă să aibă această portiţă prin care el să scape oarecum curat. Nu am ştiut nimic despre asta până după despărţire, când mi-a povestit tot ce a făcut. Sincer, nu m-a ajutat deloc, a fost o dezamăgire uriaşă. Sunt momente în care este mai bine să nu ştii tot. Pentru că apoi nu prea mai eşti capabil să ai încredere în oameni şi ajungi să sufli în iaurt şi să fii paranoic. Ceea ce strică toată distracţia, desigur.
Încrederea. Pentru mine, cel mai important lucru şi cel mai frumos lucru pe care să mi-l dăruiască cineva. Mai ales din postura de "Sophiestricata". Bineînţeles, cum toţi ştim, încrederea se câştigă în timp şi se dovedeşte prin fapte. Dar ea ar putea fi întreţinută de sinceritatea selectivă. Poate am un punct de vedere greşit, dar consider că aş fi primit mai multă încredere dacă nu m-aş fi expus atât de mult judecăţii celuilalt. Pentru că "nu am o firmă bună", ca să citez pe cineva. Exact aşa cred că se simte un om care iese din puşcărie şi încearcă să se reabiliteze. Poţi deveni onest, poţi avea cele mai bune intenţii, dacă ai semnul în frunte, startul tău va fi cu beţe în roate.
Aşa că sunt absolut convinsă că a omite unele lucruri este un lucru benefic. Nu să minţi, doar să omiţi. Iar testul important vine atunci când iese adevărul la iveală - ca uleiul din apă - şi vezi cât de acceptat este adevărul tău şi cât de acceptat eşti tu.
Aşa că ţineţi minte: zahărul, grăsimile şi adevărul trebuie servite cu linguriţa, nu cu tona.

"Caut gagică"

Despre cei care "caută gagică"... Chiar m-au pus pe gânduri astăzi, după ce am văzut vreo 10 de genul ăsta care căutau gagică pe un site deloc matrimonial. Ce-i cu voi, oameni buni? Aveţi impresia că sunteţi în târg la Vitan şi căutaţi o bujie sau o pelerină de ploaie? Gagicile sunt peste tot, reprezintă femelele din specia voastră, dooh. Nu sunteţi leoparzi sau balene ca să trebuiască să le căutaţi. Femelele speciei noastre sunt în orice staţie de autobuz, în orice bar, în orice Mall. Voi nu trebuie să le căutaţi, ci trebuie să fiţi destul de buni ca să vă remarcaţi.
"Caut gagică". Bravo, mă! Tu şi celălalt milion de burlaci. Este exact ca atunci când claxonezi după fete pe stradă. Te aştepţi să ce? Să alerge după tine, să se aşeze în dreapta şi să îţi facă o felaţie? Crezi că este suficient să vrei? Trebuie să şi poţi. Să o faci să vrea să fie gagică-ta.
Pe de altă parte sunt cei care se plâng că femeile sunt ba curve, ba materialiste. Aştia se întreabă, chipurile retoric, "unde sunt fetele cuminţi, care nu vor maşini luxoase şi tipi cu bani?". Păi, chiorex, sunt peste tot în jurul tău. Dacă am vrea toate numai maşini luxoase s-ar duce dracu' specia asta. Numai că ţie nu îţi plac fetele normale, tu ai vrea să ai maşina luxoasă şi fetele care vor maşini luxoase. Sau ai vrea ca o fată de genul ăsta să te cunoască şi să vadă ce om interesant eşti, apoi să trăiţi într-un cort tot restul vieţii şi să fii primul din viaţa ei pe care l-a iubit cu adevărat.
Dar mă uit la tine... Şi văd un om neinteresant. Care nu arată bine. Care se îmbracă exact ca toţi ceilalţi. Care are aceeaşi freză. Care are aceleaşi hobby-uri şi aceleaşi fraze de agăţat. Eşti unul dintre băieţii stas pe care îi găsesc la fiecare doi paşi. Cel care caută normalitatea. Şi gagică pe net.
Mai întâi fă ceva cu tine, remarcă-te, fă-ţi reclamă. Întreabă-te ce vor femeile, ce fel de lucruri le plac. Uită-te mai mult la tine şi mai puţin la ce spun alţii. Nu, serios, mai uită-te la tine, uită-te în oglindă şi fă ceva cu tine. Fă sex mai bine, vorbeşte-i mai mult. Acultă mai mult. Cunoaşte-o, apoi spune-i că vrei gagică. S-ar putea să te loveşti de un refuz. Asta nu o face pe ea curvă sau materialistă, asta te face pe tine insuficient. Aşa că mai lucrează.

Puzzle uman

Well, Clarice - have the lambs stopped screaming? (Hannibal Lecter)

În "Tăcerea mieilor" există un personaj numit Jame Gumb, supranumit şi "Buffalo Bill". Primele lui victime sunt proprii bunici, pe care îi ucide la vârsta de 12 ani. Un copil precoce. Gândiţi-vă câtă adrenalină trebuie să elibereze corpul unui copil de 12 ani ca să poate ucide doi adulţi. Când s-a făcut mai mare, şi-a dezvoltat un stil propriu: prefăcându-se rănit, ademenea femei în duba sa, unde le ataca din spate. Le răpea şi le ducea în pivniţa lui, înfometându-le, pentru ca pielea lor să fie mai uşor de desprins. După ce erau omorâte, victimele - care erau obiecte în viziunea lui Gumb, la fel cum nici voi nu vă gândiţi la nurcile din care se fac superbe haine de blană - erau jupuite, pentru a deveni materie primă pentru o fermecătoare haină din piele de om.
Împrumut puţin din semnătura crimelor lui, voi încerca să iau bucăţele din toţi băieţii/bărbaţii (şi chiar scap puţin şi în cealaltă tabără) pe care i-am cunoscut... îndeaproape, ca să-mi construiesc propria fantezie, colaj viu, puzzle uman sau cum vreţi să-i spuneţi.
Ochii... Ochii negri ai lui D., cei mai mincinoşi pe care i-am văzut. Însă era evident că sunt mincinoşi, ştia să privească pe sub gene cu o privire umedă, de căprioară. Căprioară perversă şi carnivoră, mai exact. Dacă aş şti să privesc aşa, nu aş mai nevoie nici de sâni, nici de fund. Ştiai că ochii ăia te mint şi te duceai spre ei ca un leming în prăpastie. Ochii albaştri îmi plac, însă doar la fete. Bărbaţii cu ochi albaştri au un aer de ţărănuş, iar dacă fac parte din tipologia aia britanică, cu piele roz, ochi albaştri şi părul spălăcit, nu există nici o şansă să mă atragă. Mai este mitul bărbatului brunet cu ochi albaştri. Contrastul mi se pare atât de nenatural, încât acei bărbaţi mi se par artificiali, fără pic de senzualitate. Prea rece combinaţia coloristică... Ar mai fi ochii albaştri-bleu ai lui Dorin, însă îmi amintesc de ei şi nu cred că privirea lui a avut vreodată profunzime. Ochii verzi, fiind mai rar găsiţi, incită mai mult, iar dacă privesc şi de sub sprâncenele lui Mihai, e un alt nivel de sexy. Şi mai rari sunt însă ochii gri sau oliv (hazel), cu ei te poţi bucura de un "2 în 1" - şi de un bărbat cu ochii verzi, şi de unul cu ochi căprui, du-l doar la soare sau la umbră.
Buzele... Realizez că toţi tipii cu care am fost au buze frumoase, cărnoase, pline, moi şi catifelate. Buze pe care le lingi, le muşti, le sugi şi pe care le mângâi cu genele. Buza de sus în formă de inimioară, buza de jos cu o gropiţă mică sub ea, buze... Nu ştiu dacă aţi observat, oamenii dinţoşi au buze superbe când închid gura, pentru că ies în evidenţă. Nu îmi plac buzele subţiri, dau chipului o acreală de care nici cei mai mari şi umezi ochi nu te scapă. Îmi plac gurile mici, dar şi cele mari, de Mick Jagger. Îmi plac gesturile buzelor, îmbufnarea lor sau zâmbetele sarcastice, cu jumătate de gură. Îmi plac buzele mulate pe un deget şi cele întredeschise.
Fundul... Femeile care spun că prima oară se uită la fundul unui bărbat fac de fapt pe interesantele. Vor să fie emancipate şi obraznice şi să trateze băieţii ca pe jucării sexuale. Sunt genul de femei care se sărută între ele în club şi îşi fac poze cu telefonul în baie. Pentru că, dragii mei, un fund de bărbat nu se vede, un fund se simte. Nu mă interesează în ce pantaloni strâmţi de in îl băgaţi sau ce chiloţi îl acoperă. Un fund mişto de bărbat trebuie să îţi atragă mâinile spre el, să te facă să îţi înfigi unghiile în el. Un fund bun are nişte gropiţe bune deasupra. Şi când stai în pragul uşii, uitându-te la el cum se bărbiereşte în oglindă, îmbrăcat doar în boxeri, gropiţele alea trebuie să se uite înapoi la tine. Când îi faci un masaj, fundul trebuie să fie atât de mişto încât să primească 70% din masaj. Iar cel mai sexy lucru este acel punct pe care poţi să-ţi plimbi degetul, fără a se simţi vreo clipă gay bărbatul de lângă tine. Acela de sub gropiţe.
Revenim puţin mai sus pe corpul lui.
Cele mai pipăite zone dintr-un bărbat vor fi gâtul, ceafa şi pieptul. Pentru că acolo te simţi protejată, cuibărită, şi în dreptul lor vor fi ochii şi buzele tale. Şi cred că este cel mai bun loc pentru a începe "traseul" preludiului. (Apropo, să nu uit să vă întreb: de ce credeţi că este mai comod să te săruţi cu capul înclinat în partea dreaptă? Aştept răspunsuri). Ceafa este una dintre zonele mele preferate, pentru că asta mi-a lipsit de fiecare dată când am sărutat o fată. Când i-am prins faţa în mâini şi mi-am plimbat palmele de pe gât pe umerii ei, m-a uimit cât de fragile suntem şi... mici. Şi nu voi putea fi niciodată bi sau lesbiană, pentru că nu aş putea să-mi odihnesc ambele mâini pe gâtul unei fete cum o fac pe cel al unui bărbat. Şi nu ma va înţepa cu barba de 3 zile pe omoplat. Nu voi putea nici să îmi plimb degetele pe părul ei de pe piept. (Aş putea totuşi să fac toate astea cu o femeie extrem de urâtă şi păroasă, dar asta nu se va întâmpla niciodată).
Şi am ajuns la mâini. Aveţi grijă de ele, mâinile aduc şi primesc fericire. Cu mâinile vedem când avem ochii închişi. Mâinile sunt nişte ochi care simt umezeala, fineţea, muşchii de sub piele, gropiţa de deasupra osului sternal, căldura, mişcarea şi formele. Nu sunt genul de femeie care se uită la mâini şi la pantofi pentru o primă impresie, dar mâinile mele preferate sunt cele tinere, nu foarte late, cu pielea fină şi degete lungi. Victor, care este cu trei ani mai mic decât mine, avea nişte mâini adolescentine, care-mi aminteau (într-un mod deranjant) de mâinile fratelui meu, cu articulaţii moi şi piele fină - mâini leneşe. Dar, ca să întrebuinţez un clişeu adus parcă din Sandra Brown, îmi plac mâinile cercetătoare şi îndrăzneţe, care ştiu să mângâie şi "pe lângă", nu numai "pe". Care te trag de păr exact cât trebuie şi se mulează pe gâtul tău. Care vor şi mâna ta, nu numai sânul tău. Şi care ştiu unde este punctul G.
Aş vorbi despre acea Chestie, însă nu vreau să fiu foarte explicită. Întrebarea care se pune este, bineînţeles, "Mărimea contează?". Ei bine, şi da şi nu. Pentru că am văzut şi exemple bune de cum să întrebuinţezi o Chestie mică, dar şi exemple proaste de cum să întrebuinţezi una mare. Chestia voastră va fi cu atât mai fericită, cu cât îi pregătiţi mai bine terenul dinainte. Aşa că pot spune că cel mai mult contează cum o foloseşti. Da, este ideal să... acopere o suprafaţă mai mare de teren, însă nu este totul. Important este să nu devină el un apendice pentru ea. Ci să fie cu totul acolo. Să fie şi ochii, şi buzele, şi mâinile.
Cum scalpul sau picioarele nu mă interesează atât de mult, cred că las puzzle-ul meu uman aşa. Cu trei ochi, unul negru, unul verde-căprui şi unul albastru, cu buze cărnoase, un piept păros, lat, pe care tronează şi un sân de femeie tânără, cu mâini fine şi cercetătoare, fund cu patru gropiţe, două penisuri şi fără picioare.
Dacă s-ar inventa un sex-toy care să arate aşa, s-ar numi "Orgie în 5 după o supradoză de amfetamine".
Tocmai de-aia, suntem norocoşi să trăim în secolul ăsta păcătos şi să putem să avem mai mult, dar pe rând.

Notă: "Dacă vei studia vreodată comportamentul antisocial şi psihopaţii adevăraţi, vei realiza că aceşti oameni sunt incredibil de şarmanţi. Par de-a dreptul nişte prinţi care te vor da pe spate. Ţi-ar putea spune orice ai vrea să auzi ca femeie şi te pot face să te simţi foarte confortabil... asta până când ajungi în privat cu el..."

Sfârşit

Ultimele trei zile din "noi", mângâiate de codul galben, de mirosul Dunarii, nopţi în rai, zile în iad, au fost exact ca apa ce curge la baie la tine: o amestecătură dinstinctă între rece şi cald. Ca un duş scoţian de trei zile. A fost şi n-a fost, cu un ochi am plâns, cu un ochi am râs când a plecat trenul. Relaţia noastră a fost "autistă" - genială în anumite privinţe, dar incapabilă să rezolve cele mai simple probleme în rest.

Incubus - fantezie mitologică nocturnă, rece şi bolnavă

Noaptea a devenit bizar de liniştită în al doisprezecelea ceas, când suprapunerea perfectă a limbilor de ceas încremeneşte toată suflarea. Când ochii de văpaie ai animalelor de noapte privesc holbaţi spre acelaşi loc, opus lunii prăfuite şi haloului bolnăvicios al acesteia. În aer se simte nefirescul, o briză rece care mişcă firele de iarbă. Ceva rău este în aer.
Până şi fumul ce iese din hornuri este încovoiat ca de o presiune neobişnuită, curgând în ceaţa lăsată aproape de pământ. Ea doarme în odaia ei, îmbrobodită sub două pături, bolnavă de câteva nopţi. Respiraţia îi este abia perceptibilă, pieptul i se mişcă încet sub cămaşa de in, a cărei ţesătură este atât de rară şi roasă că se ghiceşte culoarea aureolei sânului. I-au aprins lumânări şi au uns-o cu ulei aromat pe frunte, ca să alunge demonul, i-au făcut incantaţii şi mama ei a venit la patul ei, temându-se că nu o va mai vedea vie de dimineaţă. Pe măsură ce treceau zilele, blestemul devenea tot mai evident.
Tânăra femeie avea pielea albă şi lividă, contrastând puternic cu cearcănele ce-i ţineau ochii obosiţi ca într-un căuş. Arăta de parcă sângele se coagulase în ea, de parcă s-ar fi concentrat într-un bulgăre malefic în pieptul ei plăpând, trăgând roşul sănătos din toate venişoarele. Au tăiat-o sub limbă ca să elibereze umoarea otrăvită şi simţea gustul sărat şi metalic al sângelui în fiecare seară mai puţin, mai slab.
În noaptea asta au lăsat-o singură în odaie, temându-se că îi vor tulbura şi mai mult somnul. Mama ei ştia prin ce trece fata, ea însăşi a purtat sămânţa demonului, născând în 100 de zile un băiat frumos ca un tigru, frumos cum este Soarele, înnebunind fecioarele şi rănindu-le cu nimicnicia sentimentelor lui. Timp de şapte ani de la naştere, băiatul a fost ca şi mort. Mama lui îl păstra ca pe o comoară, ca pe o păpuşă, fără puls, fără respiraţie. Timp de şapte ani, băiatul nici nu şi-a mişcat ochii, priveau acelaşi punct de pe tavanul de piatră al hrubei, cu o pupilă moartă. Era fiu de demon, când a sosit timpul, viaţa s-a arătat în trupul angelic, dar sufletul nu a fost niciodată acolo.
Tânăra fecioară, făptură omenească pe de-antregul, avea să poarte la rândul ei sămânţa unui demon şi să nască o făptură ca fratele ei.
În noaptea aceea, unirea se va produce. Nimeni, absolut nimeni nu putea face nimic, orice împotrivire - în zadar, orice leac - fără sens, orice rugă la orice zeu - doar un strigăt disperat ce se pierde în propriul lui ecou.
Noaptea a devenit bizar de liniştită în cel de-al doisprezecelea ceas... Pământul moale din jurul colibei era tasat foarte încet de greutatea unei entităţi invizibile, iar urmele lăsate încercuiau casa, într-un ritm legănător. Urmele demonului sunt cele ale unei copite de cal. În cea mai mare linişte, fereastra şi perdeaua rămân nemişcate, dar urmele copitei se conturează pe pământul bătătorit din odaia fetei.
Somnul ei este curmat dintr-o clipire. Vidul acustic explodează într-un sunet demonic, simţit până în rărunchi, geamătul brutal care o anunţă că demonul va începe să o aibă în propriul ei pat. Este ţintuită de greutatea lui, nu poate să mişte nici un muşchi, nici să strige, nici să respire. Încheieturile i se răcesc şi simte furnicături în buricele degetelor. Aerul din jurul ei se roteşte ca într-un vârtej. Nu poate să închidă ochii, căci demonul nu o lasă, trebuie să vadă.. că nu-l poate vedea. Trebuie să simtă că nu poate face nimic.
Este doar o umbră ce-i apasă pe sticla ochiului, o greaţă ce o întoarce în ea însăşi, ca şi cum spaţiul s-ar comprima în pieptul ei. Îşi simte picioarele străbătute de lame reci, apoi este pătrunsă până în pântec de materia rece ca gheaţa. Demonul este în ea, aude cum carnea strigă de durere. Nu poate să se încordeze, spaima de a muri contopită cu această entitate diavolească este înnebunitoare. Durerea este înnebunitoare. Demonul se înfige, o sfârtecă. Rănile nu sunt vizibile, este groaza lucrului ce nu este palpabil. Totul durează o veşnicie şi în acelaşi timp, nici o clipă.
La primul cântec al cocoşilor, demonul nu mai există. Noaptea îl naşte mereu şi mereu, îl trimite în corpuri tinere. Poate fi femeie sau bărbat, poate fi nimicul. Poate avea fii şi fiice, poate fi un pitic hidos sau o pasăre de foc. Dar de cele mai multe ori este nevăzut, lăsându-şi doar urmele în lumea materială, urme de cal ce înconjoară casele tinerelor femei şi ale bărbaţilor căror le-a fugit îngerul ocrotitor.
Noapte bună!...

Minţi stricate

Dacă ar fi să dau vina pe altă persoană în afară de mine pentru obiceiurile mele promiscue şi pentru permisivitatea cu care am tratat o bună perioadă de timp tot felul de bărbaţi, ar fi Tudor.
Mi-am imaginat de câteva ori cum aş fi fost astăzi dacă nu l-aş fi întâlnit niciodată pe Tudor... În mod sigur, mai eliberată de regrete, cu nişte principii mult mai solide şi nu aş fi avut niciodată blogul ăsta.
Vi l-am menţionat pe Silviu într-una dintre postările mele de la început. Primul meu prieten... Nu excela la capitolul inventivitate, nici la partea estetică şi nu era strălucit nici din punct de vedere intelectual. Ce ar rămâne? Sexul. Era nasol şi la partea cu sexul. Cred că psihologic era virgin, mai virgin decât eram eu fizic atunci când l-am cunoscut. Asta pentru că nu reuşea să se elibereze, să se implice destul şi să mă facă şi pe mine să mă simt mai în largul meu.
Cum spunea cineva... Noi oamenii suntem ca nişte vite legate de un copac. Copacul reprezintă reperele noastre morale, percepţiile noastre. Pe măsură ce creşte copacul, creştem şi noi, iar lesa se lungeşte, teritoriul nostru devine mai vast, vedem mai mulţi copaci, mai multe vite şi le înţelegem. ...Ei. Eu şi Silviu aveam nişte lese foarte scurte. Iar copacii noştri erau cam departe unul de altul. Nu ieşea de nici o culoare.
Asta nu ne-a oprit totuşi să experimentăm în modurile normale pentru adolescenţii generaţiei noastre. Tehnic, am experimentat, însă a fost totul atât de fad şi conformist, indiferent cât de îndrăzneţe erau ipostazele, nu exista pasiune între noi nici să aprinzi un chibrit.
V-am ocolit puţin prin relaţia mea "furtunoasă" cu Silviu ca să înţelegeţi de ce Tudor a exercitat o asemenea fascinaţie pentru mine.
La început mi-a oferit siguranţa unei relaţii inocente, ca între vecinii de cartier, aceia pe care îi vezi cu plasa în mână şi îi saluţi cu un zâmbet de complezenţă, dar de fapt îţi sunt perfect străini. Încetul cu încetul, împingea această relaţie spre ceva mai familiar, o invitaţie la o Cola, un schimb de muzică pe internet, "Ce mai face frati-tu?" etc. Prima ieşire "serioasă" a fost într-o seară de iulie, după ce mă întâlnisem cu Silviu, iar Tudor m-a sunat să îmi spună că mă aşteaptă în faţa blocului cu o surpriză.
Surpiza era una dintre metodele lui de a impresiona puştioaice ca mine. Scopul lui era să îţi răstoarne orice aşteptare, să îţi sădească îndoieli, să te aducă pe o margine de prăpastie. Reuşea să creeze o atmosferă de rebeliune, de evadare din realitate. Exact lucrul după care tînjeam, acele clipe care întrec orice beţie şi orice drog, clipele în care simţi cu toată fiinţa ceva nou.
...Am fost în noaptea aia în pădure. M-a "răpit" din faţa blocului după ce mă întâlnisem cu Silviu, ne-am urcat în maşină şi am făcut cunoştinţă cu şoferul din el, care ţin să menţionez că este nebun de legat. Când am ajuns în pădurea Băneasa la una din bariere, în tot desişul ăla a răsunat scârţaitul frânei de mână cu care a întors maşina la 180 de grade. (Eu în gândul meu, vă daţi seama: "Ce palpitant!!"). A fost o excursioară ameţitoare ca senzaţii, mă simţeam liberă. Auzeam leii de la Zoo cum rag, foşnetele pădurii, se vedea doar Luna. La întoarcere am tăcut tot drumul, pentru că trecusem brusc şi neaşteptat la nişte sentimente confuze. Mă atrăgea într-un mod inexplicabil şi enervant.
Bineînţeles că mişelul ştia tot, planul lui dădea roade, totul a fost calculat şi atent dozat, eu cădeam pradă în mod previzibil. M-am îndrăgostit ca proasta. Abia aşteptam nopţile. Atunci deveneam liberă, Silviu era acasă şi pentru mine nu mai exista, eram Eu-Noaptea. Descopeream chestii şi eram cu dibăcie ghidată de mintea idioată şi bolnavă a lui Tudor spre o euforie de senzaţii şi revoluţii morale.
Ieşeam din mine, nu exista realitatea. Iar ăsta este unul din lucrurile care mă face fericită: să evadez.
...Am mai revenit în acea pădure, am cunoscut senzaţia fabuloasă de îţi arunca hainele pe o potecă şi de a întinde mâinile spre Lună. Cred că dacă nu ar fi fost atâţia ţânţari prin locurile acelea eram în dispoziţia necesară şi pentru o incantaţie satanică sau ceva de genul ăsta. Beţie fără alcool, trip fără droguri.
...Când mergeam la el să stăm în camera lui obscură, să fumăm şi să bem vin alb la lumina monitorului, era cel mai probabil că o să mă chinuie în vreun fel. Era foarte puternic, nu aveam nici o şansă să mă opun şi îi plăcea să mă vadă cum încerc să scap în joaca noastră. De multe ori atingea limita suportabilităţii, ori mă gâdila până când credeam că o să leşin sau o să fac pe mine, ori mă strângea de încheieturi până mi le albea. Apoi era dintr-o dată blând , m-a obişnuit cu o minunată alternanţă între disconfort şi plăcere. Mângâierea umărului pe care îl muşcase, sau o sărutare uşoară ca un fulg pe o vânătaie.
...Într-una din zile devenisem atât de devianţi încât mă alerga cu cuţitul prin casă. :)) M-am oprit să văd ce face şi, ţinându-mă strâns cu o mână, plimba tăişul rece al cuţitului pe pielea mea. Vârful era apăsat suficient cât să nu spargă pielea şi lăsa un şănţuleţ în urma lui, senzaţia era fantastică. Nu judecaţi până nu încercaţi. Totul este psihologic. Dacă o persoană ajunge la mintea voastră, orice lucru vi se va părea ok, nu vor exista perversiuni, dar nici normalitate.
...Stăteam pe balconul lui şi fumam, vorbeam despre lucruri pe care nici să le gândesc nu mai pot. Nu am mai ajuns de mult timp la acel extaz mental pe care îl ai când lumea este întinsă în faţa ta ca un tablou imens, când poţi să-i scotoceşti fiecare cotlon şi să o străpungi cu sabia îndoielii. Atunci nu eram cinică. Atunci mintea mea era ca ceara topită: modelabilă, incandescentă şi molatică.
Relaţia noastră nu era o relaţie, era o complicitate. Eu îl înşelam pe Silviu, el o înşela pe prietena lui, cu care mai ieşeam ocazional la un suc. Noi doi în faţa ei, jucând un teatru perfect, simulând inclusiv o stângăcie în a ne împrieteni unul cu altul. Era un joacă extrem de interesantă pentru mine. Pentru noi, imoralitatea era o formă superioară de existenţă, era refuzul de a fi cum trebuie (pe care l-am resimţit mereu şi încă îl mai resimt).
Însă totul, totul se întoarce. Orice lucru are o consecinţă. Albul nu e alb fără negru. Am alunecat pe panta cealaltă, unde nu mai acceptam atât de uşor imoralitatea, dualitatea. Atunci a devenit greşit. S-a defectat mecanismul fin care menţinea echilibrul. Am simţit pentru prima oară sentimentul scârbos pe care îl ai când ştii că el în secunda asta şi-o trage cu alta. Când eşti atât de aproape de locul unde se întâmplă asta încât ai vrea să ia foc clădirea.
Aşa că a consultat planurile lui elaborate şi l-a citit pe cel care prevede "proasta s-a îndrăgostit". Soluţia a fost să plece, să se îndepărteze. Cred că acela a fost de fapt singurul semn prin care mi-a arătat că îi pasă.
Am trecut peste el, dacă îl văd pe stradă ne salutăm cordial, ca doi amici. Vocile noastre nu spun absolut nimic, privirea trece peste privirea celuilalt cum trece mercurul pe sticlă.
Însă mi-au rămas de la el nişte arsuri. Nu fizice, psihice, care nu pot fi dezvăţate. Nu pot să uit sentimentele de libertate şi de cădere în gol, nici sămânţa imoralităţii incubată în mine, nici ura amestecată cu dorinţa.
Tudor a fost primul băiat cu care mi-am înşelat prietenul. De atunci, mi-am înşelat toţi prietenii pe care i-am avut. Pentru asta poate că va creşte cu un grad, acolo, temperatura cazanului din iad în care va fierbe. :))

Ecler expirat

Cel mai în vârstă dintre toţi a fost Dorin.
Acest bărbat a fost unul dintre catalizatorii care au grăbit începutul acestui stil de viaţă de care tot încerc să scap acum. După despărţirea de Silviu (pe care nu mai are rost să o redau, fiindu-mi imposibil să mai respect ordinea cronologică a faptelor), a urmat un vârtej extatic, care nu mi-a permis să ştiu ce fac, ce vreau, spre ce mă îndrept, cum mă simt. Eram amorţită de nopţi nedormite, de noul meu obicei de a bea, de locuri şi oameni noi. Cum am ajuns în acest vârtej este şi mai trist, însă vreau să vi-l prezint pe acest Dorin.
Îmi petreceam zilele în barul de lângă mine, unde mi-am omorât mulţi ani şi unde am învăţat cum e să fii bârfit, cum e să fii rău şi cum să fii cinic. Acolo l-am cunoscut pe acest Dorin, care nu avea legătură cu toate intrigile, era doar un trecător ocazional. Prin barmaniţă ne-am cunoscut, stăteam la masă cu ei, într-oi zi lenesă de vară, eram cu toţii la terasă, barul pustiu... Am jucat poker, am râs, păream oameni de reclamă la vreo agenţie turistică. "Vizitaţi Bucureştiul! Relaxaţi-vă la unul din barurile de cartier în zilele frumoase de vară caniculară!".
Dorin este un bărbat extrem de interesant. Are ochii bleu, am văzut la puţine persoane asemenea ochi. Ochii bleu de obicei sunt reci, aproape nepământeni, dar Dorin este cât se poate de pitoresc. Înalt, solid, cu cioc, părul tuns scurt, blugi spălăciţi, geacă de piele, şi o voce foarte caldă. Însă peste toate astea era trăsătura lui dominantă: era un tip agresiv, coleric şi foarte stăpân pe sine.

Era şi cam ţăcănit. Am aflat asta pentru că m-am mai întâlnit cu el pe acolo. Avea un prieten, Horaţiu, care avea origini bulgăreşti. Se vedea şi după ceafa de .. bulgar, ca să nu pomenesc vreo necuvântătoare. Dorin făcea din asta un fel de păcat strigător la cer, îi spunea bulgar spurcat, invoca tot felul de obscurităţi istorice care demonstrau că bulgarii nu ar trebui să fie acolo unde ar trebui să fie, pentru că este teritoriu strămoşesc dacic. Pentru că Dorin se credea dac. Nu, nici urmă de moştenire latină prin el, dovada clară era şi numele lui de familie, pe care nu pot să îl spun aici. Cred că dacă Dorin ar fi putut, ar fi vorbit numai folosind cuvintele: ţap, moş, pârâu, barză, viezure etc. "Dă-te-n viezurele meu!", parcă mi-l şi imaginez...
Mai avea ceva ce îl caracteriza foarte bine: avea un mers de cocoş. Nasul pe sus, atitudine agresivă, foarte ţanţoş. Se mai lăuda şi cu "investiţia" lui: burta de bere, singurul lucru care îi trăda vârsta nu tocmai fragedă. (Nu vă speriaţi, între 30 şi 34 de ani). Bea foarte mult, rădea o bere în nici 5 minute, îi plăcea vodka simplă, cu două cuburi de gheaţă. Devenise protectiv cu mine, cred că îi eram dragă. Îmi zicea "copilu'" sau "blondo". Ne plăcea acelaşi fel de muzică, era surprins că ascult chestii vechi, făceam schimb de melodii, de trupe. La un moment-dat am ieşit şi în alte părţi decât în barul de cartier unde ne-am cunoscut.
M-a dus în multe din locurile care acum nu numai că îmi sunt dragi, dar m-am şi plictisit de ele. M-a adus inclusiv în locul pierzaniei, cel despre care vă vorbeam data trecută. Am fost de-a dreptul îndrăgostită pe loc când am fost prima oară. Oamenii, muzica, agitaţia, fumul, pereţii plini de istorie, numele pe care îl auzisem de atâtea ori. Ajunsesem în unul din locurile pe care mi le imaginam de neatins. Cuiburile unor oameni ce aparţin subculturii urbane. Microsocietăţilor, cum mai vedeam prin filme acele locuri unde se intră pe poarta din spate. Ei bine, hiperbolizam.
Într-adevăr, uşa din faţă arăta ca o uşă din spate, oamenii erau cam toţi la fel, dar nu făceau parte din vreo subcultură (poate doar din subcultura pseudo-rataţilor care şi-au găsit locul, toţi cu aceeaşi muzică, cu aceleaşi idei, toţi atei, toţi uşor misogini, fetele toate urâţite voit, cu pretenţii franţuzeşti de stil, frumuseţe "abia trezită din somn", toate poetese, bloggeriţe şi venite din prima bancă a clasei). Eu şi Dorin, acum văd, eram mult mai speciali decât media.
Am mers în multe locuri de genul, vorbeam des la telefon câte o jumătate de oră, mă ameninţa cu chestii de genul "dacă nu eşti cuminte îţi învineţesc ochii", sunt sigură că era un mod mai altfel de a-mi spune "îmi eşti dragă", sau, ca să fiu mai cinică, "vreau să ţi-o trag". Vorbeam mult, râdeam, îmi plăcea de el, am început să îmi imaginez cum ar fi să o fac cu el. Mă intriga stilul lui. Eu în acea perioadă eram prinsă cu altceva, de fapt altcineva, dar cu timpul am ajuns şi să-mi satisfac această curiozitate.
Într-o seară am ieşit cu Dorin într-un loc care acum nu mai există. Dacă ar mai fi existat, m-aş fi dus acolo să îmi mai amintesc, să mai trăiesc senzaţiile. Un loc vechi, pe o stradă mică, plin cu postere din anii 80, cu mese de lemn, cărămizi pe pereţi şi păianjeni pe cărămizi. Dorin era genul care cunoştea barmanii, aşa că aveam tot timpul loc asigurat, conversaţii asigurate... Stăteam la bar şi discutam, încercam să mă fac plăcută, studiam fetele de acolo, le studia şi Dorin, beam... La un moment dat nu ştiu cum vine vorba, eram destul de luaţi, şi îi spun "Cumva vrei să facem sex?" (nu mai am idee în ce context). Se întoarce la mine şi îmi zice "De ce crezi că te-am chemat?". Am rămas un pic surprinsă, încă nu mă obişnuisem cu obiceiul oamenilor de a-şi urma interesul, nici cu schimbările bruşte de păreri pe care le aveam despre oameni când se întâmpla asta. Aşa că m-am isterizat un pic, m-am bosumflat şi a început să râdă de mine.
Trec peste cum s-a întâmplat propriu-zis, voi menţiona numai un Dorin beat, agresiv, puternic, care îmi muşca buza de jos şi cu care am urcat în taxi.
Apartament de burlac. Avea pe pereţi două postere înrămate cu Monica Bellucci şi nu ştiu ce altă babă în tinereţe. Vintage erotique. Superbe, alb-negru. Avea o cuvertură neagră dintr-un material bizar care mi-a lăsat numai scame pe şosete. Draperii grele, ceva verde... un fotoliu. Nu mai ştiu cum arăta camera lui.
Ţin minte cartofii prăjiţi în bucătăria mică, ţigările pe care le fumam cu toate împotrivirile lui (nu înţeleg cum de îi lipsea viciul ăsta), păhărelul de vin pe care l-am vărsat pe teancul de programe tv. Chiar mă plăcea, acum realizez. Avea răbdare cu mine, eu eram puţin sărită de pe fix în perioada aia, sfârşitul adolescenţei şi începutul vieţii reale, nebunia adolescenţei şi îngăduirile unei vieţi "mature". Nebunie, punct, îmi zicea că "nu am toate stolurile acasă".
S-a mai repetat de câteva ori figura, a mai fost o seară bizară în care am încercat să ne uităm beţi la Sin City, iar eu nu am înţeles nimic, drept urmare nu ţin minte din filmul ăla decât o roşcată mişto şi pe Bruce Willis. Dimineţile erau cu mahmureală, ţigări la care strâmbam amândoi din nas, însă le fumam, şi cu câte o melodie care îi plăcea şi pe care o punea pe repeat. De aceea câteva din melodii îmi amintesc perfect de el. Una are un vers care sună cam aşa "Baby don't wake me, let me take you on an endless journey.. We touch, and the softest kiss explodes with lust". Îmi spunea ce planuri are pentru acea zi, apoi plecam, fără să mă conducă, cu un semn de muşcătură undeva sub haine, ori pe umăr, ori pe abdomen. În tramvai mă simţeam aiurea, dar ajungeam acasă şi uitam totul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat.
Ultima oară l-am întâlnit la un concert, unde eram cu prietenii mei. Era beat, iar când am plecat m-am dus să îl pup şi m-a prins de antebraţ, spunându-mi să mai stau. I-am zâmbit şi i-am spus că nu pot, că vreau să merg acasă, nu vreau să mai beau. S-a supărat, s-a enervat, mă ţinea foarte tare, îmi spunea să nu fiu bulangioaică, însă începusem să mă enervez, am început să ţip la el şi mi-a spus că dacă nu rămân, nu mai am ce discuta cu el. Aşa că m-am smucit şi am plecat.
Cred totuşi că m-am mai întâlnit cu el odată, pentru că ştiu că i-am spus că m-am supărat pe el pentru acea întâmplare şi mi-a spus pe un ton puţin enervat "Fii serioasă, eram beat, te-ai pus şi tu la mintea mea". Atunci am realizat că am simţit milă pentru el, a spus chestia asta pe un ton enervat pentru că se simţea ca un beţiv şi îi era ruşine.
Cred că ne potrivim foarte bine. Dacă mă năşteam mai devreme şi aş fi luat mai multe vitamine pentru forţă, cred că am fi avut ceva. Am fi avut un divorţ, cazuri de violenţă domestică, am fi avut multe sticle goale şi piatră de râu pe pereţi, pentru că mi-a spus că şi-a renovat apartamentul...

Despre o necunoscută

Eşti o fată frumuşică, ţi se spune mereu că eşti frumoasă..
Oamenii te privesc cu un amestec de admiraţie şi intimidare.
Şi tu ştii că eşti frumoasă, însă abia ai descoperit asta.
Începi să intuieşti cum poţi folosi asta.
Te prefaci timidă şi ruşinată când ţi se fac complimente, dar pentru tine sunt mici victorii.
Pentru că ştiu cum stai zi de zi în oglindă, ştiu că exersezi priviri şi zâmbete,
că îţi faci sute de fotografii pe care le studiezi atentă.
Stai uneori în lumina soarelui de după-amiază şi ai vrea să fie un bărbat aici să te vadă, căci ţi-ai ales rochiţa ta preferată.
Te plimbi singură printre flori, pari foarte prinsă în paginile unui roman pe care îl citeşti pe o bancă,
dar tu te gândeşti doar că vrei să fii privită.
Ai impresia că toţi bărbaţii te vor. Traduci fiecare gram de atenţie prin dorinţă.
Dacă privirea unuia se opreşte o clipă asupra ta, acel bărbat te doreşte.
Eşti o narcisistă.
Ţi-ar plăcea să fii o curvă. Măcar pentru o zi. Dacă ai putea, ai face-o.
Ai materializa toate fanteziile pe care le savurezi singură în camera ta.
Simţi nevoia fizică să fii atinsă.
L-ai cunoscut pe el. L-ai impresionat cu inteligenţa şi misterul tău. Nu eşti ca celelalte.
Nu eşti cea mai frumoasă fată pe care a vazut-o, dar îi place să discute cu tine.
Îi spui drama vieţii tale. Pe un ton aproape indiferent.
Face parte din rolul tău, de fapt cred că inventezi un sfert din ce spui.
Eşti propria eroină a cărţilor scrise de bărbaţi ce iubesc femeile. Acele eroine pe care le citeşti îndrăgostit.
Dicuţiile cu el devin din ce în ce mai profunde.
Însă şi tu ştii că dacă ar fi acum în faţa ta nu ai da doi bani pe discuţii.
Ai vrea să tacă şi să te sărute aproape sălbatic, pentru că eşti atât de singură...
Şi ai continua un rol, mimat aproape perfect, probabil s-ar simţi atât de dorit.
Însă tu te prefaci din nou. Joci rolul femeii fatale, a curvei. Pozezi.
Apoi totul se termină.
A fugit de tine pentru că ai devenit prea dependentă, prea... tu!
Ai pus botul. Aşa ţi-a spus, "Ai pus botul, drăguţă".
Acum suferi şi scrii mult. Şi tot ce scrii face parte din rolul tău, aştepţi persoana pentru care să îl joci.
Eşti singură şi eşti urâtă.

Black

Stiam eu ca nu o sa treaca mult si ma vei chema din nou. Nu poti sa te abtii.
Esti o victima atat de usoara incat uneori ma plictisesti la culme, totul e atat de previzibil.. Poate doar cazaturile tale din ce in ce mai dureroase ma mai amuza. Desi.. pot sa ti le produc de fiecare data.
Esti cea mai buna si in acelasi timp cea mai proasta victima pe care am avut-o. Traiesti in prezent, nu te gandesti niciodata la consecinte.. Ma vrei de fiecare data! Pentru ca nu vezi nici un motiv pentru care sa te opresti.
Te fac sa te simti bine, ti-am gadilat un pic orgoliul la inceput.. Cand esti cu mine te simti altfel. Stiu exact ce vrei si iti dau asta pe indelete. Dar nu uita, trebuie sa platesti acest serviciu. Iar mie imi place sa te vad suferind. Ma amuza patetismul, angoasa.. Ma joc cu tine.
Iti explorez nebunia, o intorc impotriva ta.. Te fac mandra de asta, poate vei indrazni mai mult data viitoare. Nici nu stii cata rabdare am. Imi place sa te intorc impotriva prietenilor, sa savurez certurile si regretele de dupa.
Esti marioneta mea, pot sa te fac sa joci intr-o sceneta porno , apoi pot sa regizez o drama, faci tot ce iti spun. Pot sa te pun pe scari langa un aurolac pe care sa-l tii de mana, sau sa plangi pana nu mai poti.
Esti incapabila sa te aperi, nu mai incerca. Degeaba ma alungi, sau te minti ca ai reusit asta. Iti ofer cele mai nenorocite stari si tot ma vrei . Mereu am exploatat masochismul oamenilor. Iar tu ai atata masochism in tine incat mereu te impinge curiozitatea sa afli ce mai comiti, ce mai gafezi la o intalnire cu mine.

Te las in pace o vreme. Foloseste timpul asta cu intelepciune. Uita-ma! ..daca asta te face sa te simti mai bine.
Dar nu uita ca ma voi intoarce si nu uita ca inca te am .

Şerpi şi fluturi

Încă mai simt dezamăgirea în piept şi dorinţa în pântec, şi îmi plac amândouă la fel pentru că sunt ultimele vestigii ale senzaţiilor pe care mi le dau oamenii.. Citeam spusele cuiva, că este dependent de oameni. Eu aş zice mai degrabă bolnav de oameni, chiar dacă lipsa dozei îţi dă o stare de sevraj. Bolnav şi neaparat trebuie să fie vaccinat. Asta se face exact ca în cazului veninului. Îţi injectezi o doză infimă zilnic, până când începi să creezi anticorpi, celule care să îţi pună dracu zâmbetul pe faţă, să-ţi dea o palmă când te smiorcăi. Şerpi şi fluturi.. ce tablou.
Oameni.
Fluturii mei nu prea mai există acolo în stomac, am avut multe specii de fluturi, căci ma plictisesc repede. Mă plictisesc de exemplu de mâncarea pe care o mănânc, de aceea trebuie să găsesc mereu feluri noi, altadată să revin la cele vechi... Acum simt o nevoie acută de un fel nou de mâncare, dar acum vreau unul care să-mi dea ulcer, să fie atât de rău încât să dizolve orice ou de fluture străin, să îmi dea în acelaşi timp senzaţiile din piept şi din pântec..
Ceva demonic.
Singurul mod în care aş mai putea să nasc senzaţii este să fiu încordată, în încercarea de a atinge ceva, ceva care să-mi rămână mereu la doi centimetri de vârful mâinii mele întinse. Ceva ce nu pot să am, căci mereu îmi doresc imposibilul. Vreau şerpi şi fluturi în acelaşi timp, nu fluturii mei în care am înfipt ace şi nici şerpi îmblanziţi... Vreau imposibilul.

Septembrie

a inceput anotimpul meu..
din momentul asta, nu o sa ma mai recunoasteti.
plecati de pe acum, ca aud indiferenta venind cum auzi venind un tren.
sa nu va intrebati de ce sunt nesimtita, cinica, de ce ma bag ca musca-n lapte, de ce va zambesc ironic si nu va raspund la salut.
sunt ca vremea de afara: nu vreau sa va pun zambete pe fatza.
sa nu indrazniti sa ma deranjati cand ma plimb singura prin ploaie.
si sa nu indrazniti sa credeti ca sunt depresiva. nu.
atunci cand ma plimb singura prin ploaie nu ma gandesc la nici unul dintre voi. ma gandesc la mine, imi port egoismul ca un medalion la gat.
sa nu imi spuneti cuvinte mari.. ma doare undeva.
sa nu imi vorbiti despre responsabilitati, urasc termenul.
de acum, defectele mele sunt fosforescente, va asigur ca nu aveti cum sa le treceti cu vederea.
bucurati-va de toamna.. ca va veni iarna!

În zbor

Am nevoie de linişte.

Monotonia în care se târăsc zilele mele ca printr-o baltă leşioasă.. mă scârbeşte. Unii ar zice că sunt ok. Unii când mă văd spun că sunt o persoană veselă. Sunt foarte veselă când nu gândesc prea mult, într-adevăr. Atunci chiar ora la care ma trezesc pare ok, statul in casa pare ok, sunt asa de "regulamentara" incat mi se pare ok chiar sa raspund la mesajele baietilor care imi cer id-ul. Si nu o fac pe un ton taios. Le ofer sansa de a intelege.. ca sunt condamnati din fasha la "permanently invisible". Asa ca ii scutesc si le spun politicos "sa ai o zi buna", cand spun asta in gandul meu este doar "sa ai restul zilelor bune sau cum vrei, dar nu-mi povesti despre asta"...

Uneori oamenii cred ca ma cunosc. Incep sa vada tipare in comportamentul meu, aud povestile haioase pe care imi place sa le relatez. Se creeaza un sentiment de complicitate atunci cand spunem "hei.. mai stii cand?" "eee, da, normal ca da". Ma doare totusi atunci cand oamenii cei mai apropiati, care ma stiu cu bune si cu rele, uita mereu ca nici un cuvant nu ma caracterizeaza mai bine decat "inconstanta". Si apar asteptarile.. Ca eu sa fac ce-i mai bine. Chiar si pentru mine. Mie nu-mi place sa incerc sa fiu un om mai bun, am o colectie de defecte cu care deja m-am obisnuit. Mi-a luat foarte mult timp sa fac asta si nu a fost usor, multi dintre oamenii de langa mine nu ma cunosteau pe atunci. Mi-ar placea sa ma accepte asa, sunt varianta imbunatatita a mea. Nu tanjesc prea curand dupa un "proces de purificare prin suferinta". Traiesc linistita cu partile mele urate, chiar incep sa le iubesc.

Asa ca nu te mira ca vreau uneori sa stau singura. Nu te mira ca ne certam - ti-am spus ca este normal, ca as uri o relatie fara certuri. Nu ma detesta nici cand iti spun sa pleci de langa mine, sau cand mi-e greu sa-ti povestesc ceva. Am nevoie sa vorbesc cu constiinta mea uneori. Sa clarific lucrurile singura.

Ma simt fericita cand vad un rasarit de soare singura, pe terasa blocului. Cand sunt deasupra orasului, cu gandurile si fricile mele. Putine locuri le vad ca pe niste refugii, asta poate este unul dintre ele. Cand privesti de sus, scheletul unei cladiri neterminate este frumos, macaralele la fel. Si masinile sunt de jucarie. Iar sus sunt doar eu, deasupra zboara gandurile mele si pasarile...

Acasă la Ganesha

usa rosie lacuita...
zeul hindus cu cap de elefant pictat pe perete...
scari.. subrede. inguste. balustrade unsuroase. multe trepte...
nu se mai termina treptele..!
cat mai avem??
ajungem la ultimul etaj.
in sfarsit..
inima imi bate atat de tare incat pot sa o aud.
trebuie sa fac ceva cu palpitatiile astea, e de groaza.
doamne, din ce film ati luat palierul asta?...
usi scorojite, aia o fi fost vopsea sau smoala cu var?
in orice caz, arata a smoala cu var.
ah, cat mi-am dorit sa am o camaruta la mansarda!
semnul anarhiei pe trapa podului...

rasete, fum de cocos, coltzari de alpinism, vin rosu, posterul cu Ozzy, sticlute de parfum barbatesc, carti vechi, cani de lut, semn de circulatie, patura de lana, lustra ruginita, un cutit infipt in masa, usa rabatabila, manere antice, scrum, sticle goale, The Doors, lame de ras, tigari, dantela in geam, Casa Poporului, soare cu dinti, bocanci si chiloti, praf, scanduri, trapa podului, papusi de carpa, dinti de aur, fotografii arse, telefoane mobile, whiskey, sex, chei, o farfuriuta cu juma' de ceapa, cioburi, chiuveta stricata, pervazul plin de gainat, golul de 25 de metri, tigle lipsa, sforait, o mana pe sub tricou, boxeri in dungi, monitor negru, cutit de vanatoare, narghileaua in mijlocul camerei...

dimineata...
numai el putea sa se trezeasca asa...
cazut din pat, cu fatza aproape de coltzarii de alpinist..
in care se incurcase cureaua in carouri.
-unde mi-este hanoracul?
mi-l dai tu cand poti...
-mergem la munca azi?
-mmmm.... lasa-ma sa dorm.
verisorul se agata de lustra.
azi-noapte imi spunea ca sunt un trandafir
-mai, tampitule, lasa in gatu' ma-tii lustra!
-daca nu-mi dati o tigara innebunesc!
-fratilor, si cand va spuneam ca muzica..
muzica e totul.
-am adormit la film..
-eu am adormit la rasarit.
te sun... iti spun adevarul.
cobor singura, trec pe langa chiuveta stricata de pe holul luat dintr-un film.
doamne, cate scari...
si este bezna, nu vad absolut nimic
as putea sa-mi bag degetele in ochi.
iarasi palpitatiile... mereu e asa a doua zi.
mi-e frica..
nu gasesc nici o iesire. nu vreau sa urc inapoi, nu pot..
verisorul o sa-mi puna iar melodia aia
gasesc iesirea...
aer!
zeul hindus cu cap de elefant pictat pe perete...
usa rosie lacuita...

Fluture

...m-ai intrebat pe un ton nonsalant cu care vroiai sa-ti maschezi timiditatea daca vreau sa vedem cusheta.
te-am refuzat zambind, acceptand amandoi existenta apropoului copilaresc in spatiul dintre noi. ma intreb, daca aveam mintea de acum cum as fi reactionat.. cred ca as fi zis "hai", ca sa vad ce faci. mi-ai dat impresia ca habar n-aveai cum sa faci urmatorul pas.
nu stiu cum am prins timpul sa ne plimbam in vagonul restaurant. tu in uniforma de soldat rus, amintindu-mi puternic de tata.. cu exprimarea ta politicoasa, formala, figura serioasa si masculina.
mi-am plimbat mana pe catifeaua grena a perdelelor.. calcand usor cu botinele pe covor.. ce mi-ar fi placut sa traiesc pe vremea cand erau covoare in tren! oglinda cu rama masiva de lemn aurit de langa usa cu geam domina tot vagonul si ii dubla lungimea.
m-am oprit in semiintuneric, privind straina din oglinda, cu camasa ei alba cu volanase.. si palaria cu floricele mici de matase. am dus mana la borul palariei in cel mai natural gest de mangaiere, de parca ar fi existat in evolutia femeii gestul aranjarii palariei de milenii. stiam ca ma vezi intr-un anume fel, ca te simti mai barbat in uniforma aia, nu mai esti cel obisnuit care isi calca reverul de la camasa dimineata si de plictiseala arunca cu agrafe de birou in cosul de hartii.
ma simteam in centrul atentiei.. tale. ma uitam in oglinda si dintr-o data.. vii si ma saruti pe obraz. un sarut usor si umed ca un fluture de apa. am simtit cum a prins radacini de foc in mine, vedeam cum mi se inrosesc obrajii de parca in mine era un foc incandescent, de parca vroiam sa vaporizez sarutul tau. nu mai tin minte apoi cum am continuat ziua.. s-a intamplat de multisor. dar nu o sa uit... pupicul ala .
cand am plecat de acolo si pe drum te-ai asezat langa mine m-am simtit sufocata. nu mi-a placut de tine in haine de strada. nici tie nu ti-ar fi placut de mine daca nu erai atat de prins in iluzia pe care ti-ai construit-o cand m-ai cunoscut imbracata in camasa cu volanase. vroiam sa te trezesti dracu o data, sa nu mai fii atat de serios, sa vezi cum tin tigara de vulgar, cum vorbesc ca un baietoi. aveam sentimentul pe care il ai cand te confunda cineva pe strada. esti usor stanjenit si vrei sa scapi.
..am fost socata cand m-ai sunat peste doi ani. mi-a revenit in minte scena din fata oglinzii. ma intrebam ce voi vorbi cu tine oare. un strain.. care a fost soldatul meu pt o clipa.
in doi ani ai imbatranit, imi dau seama pentru ca am pozele de atunci. si te vad acum in fata mea.. vorbindu-mi despre pensii private. dupa doi ani ma suni si imi povestesti cat de important este sa imi asigur viitorul. ma uit la tine.. asa imbatranit, palid. un zambet care vinde, care reprezinta firma.

imi pare atat de rau ca m-am intalnit cu tine!
mi-ai stricat amintirea..

Carpe diem, câh!

Azi am răsfoit bloguri, am dat dintr-unul în altul şi a fost o căutare fructuoasă. Mi-a atras atenţia un post despre acest "Carpe Diem" pe care ne place să-l invocăm în momentele noastre de reverie - ce am face dacă am muri mâine? cum să trăim viaţa la maxim?

De ceva vreme trăiesc clipa. Trecutul este doar o zonă mlăştinoasă în care am renunţat să mă afund, iar viitorul un blanc total. Trăiesc clipa, sunt un om al plăcerilor simple. Nu-mi trebuie mult ca să mă simt bine, mă amuz uşor. Îmi place să împing lucrurile până în momentul în care devin haotice. A rămas un teribilism adolescentin în mine pe care nu-l pot potoli nicicum.
Îmi place la nebunie să fac ceea ce nu trebuie. Da, am conştiinţă, mă consider uneori o persoană groaznică, iar scrisoarea mea de intenţie nu este atât de glumeaţă pe cât am vrut să pară. Dar... îmi place la nebunie să fiu aşa!
Sophiestricata este exact expresia acestui "Carpe Diem", a început ca o cale prin care pot sa "vomit" toate lucrurile pe care nu le puteam digera, toate greşelile, momentele umilitoare. Încet-încet a devenit mândria mea. Am dorinţa ascunsă să îmi dezvălui identitatea, din ce în ce mai mulţi oameni din lumea mea reală ştiu că sunt Sophie. Îmi place să şochez, să mi se spună "nu credeam că eşti în stare de aşa ceva!".

"Carpe Diem" este pierzania mea. I live like there's no tomorrow. Colecţionez oameni. Îi cunosc în baruri, pe stradă, la semafor, pe internet. Mă dăruiesc lor prin încrederea pe care le-o acord, dar nimeni nu mă poate răni pentru că sunt "Carpe diem". Dacă te am astăzi şi te pierd mâine, te-am câştigat pentru o zi. Voi cunoaşte mâine alţi oameni. Dacă te înşel astăzi, mâine voi considera că am fost altă persoană şi că nu se pune. Dacă nu ţi-am dat nici un semn când aşteptai să vorbim, eu îţi voi spune "Cine te-a pus să aştepţi?". Mă îndrăgostesc atât de des încât nu apuc să ţin la cineva. Mi-e foame de oameni, vreau cât mai mult, cât mai repede. În momentul ăsta sunt dependentă doar de Alina. Dacă nu ar fi Alina, nu aş mai fi "carpe diem", aş fi "fata asta are nevoie de ajutor!".

Dar... Mi-e dor de inocenţă. De cuminţenie. Aş vrea să mă agăţ de ceva în loc să zbor în adierea vântului, precum fulgul din Forrest Gump. Am obosit să oscilez, să fiu bipolară, să mă influenţeze fiecare întâmplare şi fiecare gest din viaţa mea nestatornică. Nimic nu rămâne în urmă, doar un sentiment de goliciune. Am obosit să fie atât de interesant.

"Carpe diem" este ca mâncarea de la Mc. Nu faceţi din ele un obicei!

Roşu sec

Interzic oficial trei cuvinte: iubire, dragoste, sex.

Pe undeva pe la mijloc, pe marginea paharului de vin roşu, se clatină foamea de futut. 

Se ridică printre aburi sensul adevărat al cuvântului nud. 

Nudul este o stare de spirit, eşti nud cu mintea. 

Nudul se pişă pe toate pozele cu muieri care par făcute doar din cur şi ţâţe... caricaturi de nud cu pielea plastifiată şi machiajul perfect, care nu au transpirat niciodată.

Fetişurilor nu le ajunge nudul. 

Oricâte texturi pui lângă pielea umană, blană, cuarţ, argint, 

incantaţia asta fetişistă are efect numai într-o atmosferă în care te simţi spurcat şi îţi place. 

Când laşi urme de salivă pe mătase şi când sorbi cu atâta poftă din pahar, 

că îţi rămâne o picătură de lichid pe buză, numai bună de lins şi gustat. 

Totul se gustă împreuna, pielea sărată şi parfumul amar.

Erotismul nu mai e sterilizat.

Labagiii convinşi umpluţi de pornografia pudrată sunt nişte papă-lapte în faţa unui nud adevărat.

Când vor fi puşi în faţa unuia adevărat, vor trăi prima onanie psihologică.. 

O şuviţă de păr lipită de o frunte transpirată o să-i facă să tresare, muţi. 

Când poţi să miroşi foamea, 

iar prin porii pielii ies hormonii..

Dacă aş fi bărbat nu m-aş duce la curve pentru simplul fapt că nu li se vor dilata pupilele când le-o trag.. 

Şi n-o să fie porcoase, indiferent ce obscenitaţi îmi gâfâie la ureche. 

Şi pentru că o curvă ar bombăni dacă i-aş sfâşia ciorapii de plasă... 

Sau, şi mai şi, mi-ar cere să îi plătesc.

Cei mai mulţi oameni ar trebui trimişi la un bal mascat în loc să se fută, 

costumaţi în curve şi în armăsari, 

să se strângă în jurul unei scrumiere pentru ţigara de după.. 

Unde sunt vânătăile de după? 

Cercurile lăsate de dinţi pe umăr? 

Sfârşeala şi umezeala de pe buze?

Chestia aia care nu e nici sex, nici iubire, 

ci foamea animalelor dezlănţuite care hăpăie şi sfâşie cât pot de mult odată, ca şi cum ar fi ultima masă.

Chestia aia pe care n-o poate fotografia nimeni.

Aspră şi imbătătoare ca un vin roşu, sec.

Mihaela

Eram şi eu luni cu prietenii printr-un clubuleţ unde mai mergem să ne scuturăm apatia şi fundurile...
Lume multă, minţi alcoolizate... Vedeam în jur oameni râzând, flirtând, discutând tare, cât să acopere duduitul boxelor. O atmosferă mişto, muzică de toate naţiile, un năduf suportabil, cât să îţi energizeze trupul încins deja de vodka tonică sau shoturile de jager...
De fiecare dată când mergem acolo observ comportamente de curtare. Şi comportamente pre-coitum uneori. :D Îmi place să analizez comportamentele de agăţat ale oamenilor. Într-un club cu oameni din toate categoriile vezi o paletă variată de tipare. Unii vin şi se împing în tine în timp ce dansezi, cam aceeaşi strategie pe care o aplică libidinoşii în aglomeraţia din autobuz. Alţii încep clasic să ceară un foc. Cumpăraţi-vă, bă, brichete! Fetele de obicei se strâng toate într-un cerc şi dansează între ele, ceea ce îmi pare un vestigiu al horelor de la şezătoare. Apoi se duc toate la masă şi se aşează, în acelaşi timp. Asta îmi aminteşte de jocul de la grădiniţă cu scaunele, când se oprea muzica trebuia să te aşezi repede pe scaun. Alte metode de agăţat sunt mai subtile. Cele de la bar oferă mai multe posibilităţi de a discuta. În timp ce aştepţi să-ţi dilueze ăia vodka pe sub tejghea, mai sunt vecinii de coadă care intră în vorbă cu tine. De obicei treaba se termină acolo. O dată, v-am şi povestit, Alina a fost agăţată la garderobă. Asta a fost pe stilul "nici n-ai intrat bine". O modalitate inedită mi s-a întâmplat mie la un moment-dat, când aşteptam lângă baie să întru, sprijinită de perete, iar un tip a venit cu pas grăbit, m-a pupat pe obraz şi a dispărut. Practic, nu s-a întâmplat nimic, deci nu m-a agăţat, dar m-a luat prin surprindere. Ia să încercaţi şi voi metoda asta. Dar să nu veniţi la mine cu contuzii de la poşetuţele domnişoarelor. O chestie mai hardcore a fost într-o seară când mă duceam şi eu la baie, ca omul, şi când deschid uşa, văd un tip şi o tipă cum se ling de zor. Nici n-a apucat bine să mă pufnească râsul, că tipa m-a tras înauntru şi a început să mă sărute. Numai că m-a muşcat la un moment-dat aşa de tare şi unfecfi de buză, că l-am lăsat pe el victimă a vampiroaicei şi am plecat.

Să revin însă de unde am plecat... Luni eram şi noi la o zbânţuială în clubuleţul respectiv. Pe la 4-5 dimineaţa Alina plecase acasă, iar eu rămăsesem încă pe metereze, savurând muzica de la înălţimea boxei pe care mă suisem. (Într-o zi o să cad de acolo...). Atunci am observat un grup lângă scenă, care abia intrase. Două fete şi doi băieţi. Erau atât de fresh faţă de noi, ceilalţi, încât atrăgeau atenţia prin simplul fapt că dansau cu energie şi patos. Cobor eu pe scenă, lalala, lululu, când văd una din cele două fete cum vine spre mine şi se lipeşte de fundul meu mai ceva ca muşamaua într-o zi de vară :))... Şi mă sărută. Uhuuuuu, go girl!
Mihaela o cheamă. Brunetă, foarte micuţă şi delicată, cu buze ca ale lui Duffy şi ochi de mâţă. Purta o bluză vaporoasă albă şi pantaloni negri stretch. Eu eram mai înaltă decât ea, aveam şi tocuri... Şi atunci a apărut bărbatul din mine de care v-am tot povestit.
Atunci am văzut cum este să te agaţe o tipă într-un club. În seara respectivă, m-am simţit super. Sărutări, dansuri lascive, zâmbete kinky şi priviri horny. Îmi plăcea ce talie micuţă avea şi cum se lăsa pe spate când dansa. Îmi plăcea cum îşi băga mâinile în părul meu. Ne spuneam într-una una alteia "ce frumoasă eşti!". Ea era genul care vorbea cu "fata mea", "iubita"... Nu-mi plăcea vocea ei, era stridentă şi agresivă, parcă se răstea mereu când vorbea. Aşa că o sărutam ca să tacă.
Ce m-a frapat a fost urma de răceală pe care o avea, nu fizic, ci psihologic. Era detaşată, a făcut chestia asta de parcă era un obicei pentru ea. Eu am făcut chestii de genul ăsta sub impulsul momentului doar. La ea se simţea un soi de abordare "tehnică", raţională. Nu mi-a plăcut asta.
Unde vreau să ajung: a doua zi m-am simţit dirty. Şi acum înţeleg ce sentiment au băieţii când fac o cucerire într-un club. Este ceva atât de cinic şi lipsit de substanţă. Este ceva pur hormonal, un mod de a-ţi omorî timpul, o modalitate 100% egoistă de a te satisface. Iar fata pe care o agăţi sau care te agaţă... Nici nu vrei să ştii lucruri despre ea. Are o singură funcţie: satisfacţie fizică.
Iar nenorocita de Mihaela nici nu mi-a cerut numărul de telefon! :)))