Nimic special

Sunt dezamagită și uimită să văd că am hibernat timp de 2 ani în ale scrisului, după ce mi-am demonstrat în nenumărate cazuri că asta e singura chestie care îmi iese cât de cât bine și care mi-a adus motive de mândrie, prieteni, aventuri, vindecare și câțiva stalkeri. A trecut atât de mult timp de când n-am mai scris, încât a devenit retro să bloguiești :D

Eh, uite-mă! Mereu este ciudată și un pic penibilă reîntâlnirea după foarte mult timp cu cineva, de-asta ocolesc întotdeauna foștii colegi de liceu pe stradă. De ce? Pentru că: "Și... Ce-ai mai făcut?" "Ce să fac? Muncă, vacanțe, mai ies din când în când... Nimic special". 

Am observat că se repetă tema cu "nimic special" și realizez cât de triști suntem dacă despre viața noastră tot ce putem spune este nimic special. Ok, cinismul meu nu s-a dus într-atât încât să nu-mi vină să-i bat cu scara metalică pe ăia care încep să se laude cu excursiile lor în Thailanda, kayaking, backpacking, couch surfing, soul searching, slow cooking, brainstorming, cock sucking motherfuckers! Nu, ăia sunt în continuare niște puțoi enervanți...

Dar să vă povestesc ce am visat aseară, până nu uit. Se făcea că mă întâlnesc cu... cineva (nu știu, genul persoanei anonime din vise căreia nici nu-i visezi fața, dar visezi că o cunoști - you know what I'm talking about...). Așa, și cineva-ul ăsta mi-era ceva rudă, coleg sau pe-acolo și nu îl mai vazusem de mult. Din motive necunoscute, trebuia să petrec o oră cu el. Tot visul a fost despre cât de pe lângă, stângace și dezacordată a fost interacțiunea noastră. Faze de genul: tu intri pentru o strângere de mână, celălalt bagă un fist bump și iese un căcat cu ochi interacțional. Numai faze de-astea, tot visul! Am vrut să ne pupăm pe obraz și ne-am aplecat amândoi spre dreapta, apoi a fost faza cu strângerea de mână, apoi am vorbit unul peste altul, apoi el m-a întrerupt, eu am dat din cap și am zis "Da" la o întrebare pe care nici nu am auzit-o, zâmbete scremute, priviri goale, tot tacâmul. Tot visul mi-a dat o stare de neconcordanță cu universul atât de gravă, încât m-am trezit.

Din fericire, ziua e superbă, mahmureala e blândă și zic eu că o să urmeze o ploaie cu trasnete și ne purificăm puțin, și tare vreau să-i simt mirosul pe frunzele astea fragede. Așa... După ce mi-am amintit visul ăsta căcăcios și nereușit, am stat și m-am gândit: băi nene, am ajuns la o vârstă (înaintată), trec anii ca aburul și am renunțat la multă înverșunare între timp. Nu mă mai obosesc să am convingeri despre tot sau păreri despre tot. Nici măcar nu-mi mai pasă atât de mult dacă mă plac cei din jur sau nu. La dracu', am adunat și câteva tabieturi între timp... E semn că am ajuns la momentul ăla din viață când decizi să nu mai faci negocieri cu timpul tău prețios și să nu investești efort în lucruri pe care de fapt nu ți le dorești cu adevărat.

Și să nu se întâmple niciodată chestii ca în visul de aseară, când cică trebuie să fii drăguț cu cineva pe care nu-l placi, să te înțelegi cu o persoană pe care nu ai ales-o, să mimezi o relație care nu există ș.a.m.d. Și ce bine e așa!

Vă doresc și vouă același lucru!