duminică, 6 septembrie 2009

Despre iubire, prietenie şi moarte



Nu-mi plac cărţile de citate. Compilaţiile de vorbe de duh.
Nu-mi place când găsesc pe blogul cuiva aceste "colecţii" de truisme.
Le văd mereu şi s-ar putea să le învăţ.
Cele mai mari clişee vin din categoria "despre iubire", sau "femei şi bărbaţi". "Despre prietenie". "Despre moarte".
Cu doar 6 apăsări combinate de taste, transferi un potpuriu de înţelepciune pe pagina ta atent constuită şi aştepţi confirmările. Pentru că vorbele de duh sunt în general acceptate din start ca fiind adevăruri universal valabile. Sunt nişte generalizări.
Nu-mi place să le văd laolaltă, văd autori diferiţi total ca stil şi viziune, băgaţi în aceeaşi oală, pe care scrie "Despre iubire". Iar numele lor, în loc să domnească demn pe coperta unei cărţi, însoţeşte o frază-două scoasă din context.
Acei autori au trecut printr-un travaliu, au născut acele cuvinte. Le-au construit un piedestal pe care să le pună, le-au făcut o introducere.
Iar voi îi reduceţi la un fel de autori de pastile de înţelepciune.
Digeraţi întâi vorbele astea de duh.
Dar cel mai sincer vă recomand să vă duceţi singuri la un perete şi să vă daţi cu capul de el până cade o grămăjoară de tencuială pe parchet, pentru că viaţa aşa ne învaţă: cu dureri de cap şi sedimentări.

3 comentarii:

  1. sunt de acord cu ce zici dar am o mica mentiune: unii dau un citat ptr ca acel ceva continut in cuvinte, ei nu-l pot exprima mai frumos de atat, parca citatul contine tot ce trebuie si nimic nu mai poate fi zis.
    aici cu nu aduc in discutie calitatea de bun sau prost scriitor a celui care scrie citatul pe foaie.
    eu de exemplu ca sa exprim ce inseamna blogul meu am folosit cuvintele altei persoane ptr ca am simtit ca insuma tot ce vroiam sa zic si ca mai bine da atat nu puteam zice.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vorbesc strict despre compilaţiile de citate pe care unii le trântesc pe blog, de parcă ar fi "10 sfaturi despre iubire" din Cosmopolitan sau "Cum să-ţi satisfaci bărbatul". Sunt aruncate la grămadă şi îşi pierd însemnătatea.
    Subliniez: compilaţiile de citate.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie nu-mi plac aia care-si pun pe blog un "paste" gasit cine-stie-pe-unde, neinsotit de vreun comentariu, un gand propriu, o dovada de cuget original.
    Profa de chimie zicea ceva gen "Ai venit s mi-ai tratit formula pe tabla ca zidarii aia... stau sub un coif mare facut din ziar, se uita dupa fete si fluiera... si PLEASHC... mai arunca cate-o mistrie de ciment". Fix asa... PLEASHC un citat. Si mai rau e ca citatele astea (cum era ala din O Paler, cu "Avem timp") se regasesc pe foarte multe blog-uri...
    E naspa. Ma enerveaza atat cei ce citeasca excesic, cat si "compilatorii".

    RăspundețiȘtergere