Vorbesc cu tine acum, nu o să-ţi dau numele, poate fi Roxana, Miruna, Andreea, Carmen. Eşti fată, asta este important. Vreau să vorbim despre faptul că îţi înşeli prietenul.
Ştiu că e un mârlan de care te-ai plictisit, ştiu că nu îţi mai place atât de mult să te săruţi cu el. Da, îi ştii toate glumele, mergeţi mereu în aceleaşi locuri. Poate nu petrece destul timp cu tine. Sau poate, dimpotrivă, este tot timpul lângă tine, cu pupăturile lui sufocante şi zâmbetul ăla tâmp pe faţă în timp ce te ţine de mână şi se uită la televizor, crezând că nimic nu se va schimba, că tu eşti Roxana/Miruna/Andreea/Carmen a lui şi vă ajunge seara de film miercuri seara la Mall şi ieşitul cu prietenii lui la acelaşi joc de whist în acelaşi bar. Ştiu că îi ştii toate gesturile şi ticurile şi au ajuns să te enerveze într-un mod înfundat, pentru că ştii că nu se va schimba în veci, şi te uiţi la el cum plescăie în timp ce mănâncă pizza aia, cu o privire rece şi goală. Ştiu că ai început să rămâi fără scuze atunci când îţi propune să faceţi prostioare. Ştiu că atunci când faceţi sexul bilunar abia aştepţi să termine şi închizi ochii strâns, gândindu-te la altceva.
Sau poate este altfel. Te ignoră. Nu mai vrea să facă o jumătate de oră până la tine şi te cheamă la el. Apoi întârzie 15 minute. Ştiu că te-ai săturat să ieşi cu gaşca lui de la bloc, nişte troglodiţi care nici măcar nu te salută şi că el este prea preocupat să facă glume cu ei ca să te mai bage în seamă. Ştiu că nu-ţi face niciodată complimente, iar cadourile lui sunt impersonale şi alese neglijent. Ştiu că ai ajuns să ai grijă la ce spui ca să nu se enerveze şi să înceapă o ceartă monstru. Ştiu că după ce faceţi sex, se gândeşte doar la "destinaţia" lui, apoi se ridică brusc din pat şi nici nu se uită la tine. Ştiu că iese târziu în oraş fără tine şi că primeşte tot felul de mesaje de la colegele lui sau amicele lui. Ştiu că niciodată nu îţi explică unde a fost şi ce a făcut. Ştiu că nu-ţi răspunde la telefon cu orele, iar când îţi răspunde, te întreabă "ce vrei?".
Şi mai ştiu că a apărut tipul ăsta nou la care te gândeşti într-una. Că este ceva nou, interesant, ceva ce abia aşteaptă să fie descoperit. Ştiu că încă ai urma primului sărut pe buze şi mai simţi şi acum ce bine a fost să te laşi dusă de val. Ştiu că este palpitant să vă întâlniţi pe ascuns, ca o pereche interzisă. Ştiu că în comparaţie cu prietenul tău, ăsta nou este o gură de aer proaspăt şi îţi oferă exact doza de atenţie de care ai nevoie. Ştiu că te-ai ambiţionat să-l faci să se îndrăgostească, vrei să fii singura din viaţa lui. Ştiu că este pasional şi te simţi dorită de el. Ştiu că te simţi liberă să fii tu însăţi, să îi spui secrete şi să te simţi un pic obraznică. Ştiu că acum petreci de două ori mai mult timp să te aranjezi, pentru că trebuie din nou să cucereşti. Poate este mai atent, mai deştept sau poate doar mai bun la pat. Poate adori privirile furate şi nopţile pierdute cu el. Poate că ai ajuns atât de bună la a minţi încât vorbeşti cu prietenul tău în timp ce stai goală lângă cel nou şi simţi limba lui pe sfârcul drept.
Opreşte-te!
Nu da vrabia din mână pe ratatul de pe gard. Nu ai nevoie de un ins care acceptă să te împartă cu altul. El nu vrea obligaţii, el te vrea prietena altuia şi amanta lui. El nu vrea să-ţi ştie problemele din familie, el nu va fi lângă tine de ziua ta. El nu va fi primul care ştie când ţi-e greu. El vrea pasiunea, noul, vrea nopţile în care o faceţi de patru ori la rând, vrea să te vadă mereu dată cu ruj roşu, coborând din taxi în faţa scării lui la 12 noaptea. Vrea ca dimineaţă să pleci la prietenul tău. El nu vrea să te desparţi de prietenul tău pentru el, pentru că nu are timp de o relaţie serioasă. Fă un test, spune-i "Aş vrea să mă despart de X-ulescu". Îţi va spune că vă veţi rezolva problemele şi să nu iei o decizie pripită.
Iar dacă totuşi nu-l suporţi pe leşinatul sau mârlanul cu care eşti, dragă Roxana/Miruna/Andreea/Carmen, dă-i papucii. Cum ştii tu mai bine, chiar dacă nu ai mai făcut asta până acum. Despărţirea este singura decizie dintr-o relaţie care nu se împreună cu el. Spune-i tot ce te deranjează, exprimă-te. Ia-ţi inima în dinţi, ia o gură de pălincă să-ţi faci curaj. Şi fă-o.
Nu paria totul pe insul cel nou. S-ar putea să te trezeşti mai singură decât erai în relaţia cu fostul şi chiar mai singură decât ai fi fost după ce i-ai fi dat papucii. Nu suda relaţiile între ele. Ai nevoie de timp cu tine, ai nevoie să ştii din nou ce vrei, să tragi linie şi să tragi concluziile. Nu te grăbi, vei ştii când e timpul să fii cu altcineva. Şi atunci începi de la zero, nu va fi "fostul amant, actualul prieten". (Notă: fostul amant va fi un prieten foarte gelos, nici nu mai trebuie să explic de ce).
Succes!
mi-a placut cum ai abordat probema si cum ai oferit solutia. interesant articol. tb sa recunosc ca ai pus bine punctul pe i (cred ca ai dat gaura prin foaie:P). ca din doua rele, nu alegi nici una :)))
RăspundețiȘtergere:D omg ! mi-au aterizat ochii unde nu trebe :) Avand in vedere ca am fost in ambele ipostaze subscriu la ce zici tu aici. Femeile cu intr-o relatie serioasa ar fi bine sa se intoarca de unde au venit. Distracita e una... lucrurile serioase sunt alta.
RăspundețiȘtergereDeci sexul nu mai merge, de el(cel cu o "privire rece şi goală") s-a saturat si cu siguranta nu mai simte nimic....si atunci...de ce dreq mai sta cu el? De acord cu concluzia finala, si anume cu siguranta e nevoie de un timp singura, sa se analizeze, sa-si dea seama ce anume isi doreste. Cat despre inselat, sincer am fost intotdeauna de parere ca mai bine zici pa si treci mai departe, in nici un caz nu joci la "2 capete"
RăspundețiȘtergereRespect spermatozoidului si ovulului care au fuzionat in celula ou din care-ai rezultat :) Esti tare rau, fato!
RăspundețiȘtergere@John Constantine
RăspundețiȘtergereCred că am pus bine i-ul sub punct (:P) pentru că am fost pusă în situaţii de genul ăsta.
Mulţumesc că ai trecut pe aici, te mai aştept, cu ceai şi fursecuri. :D
@kinetic
Înseamnă că ştii cum e. Recunosc, tentaţiile sunt uneori puternice, dar să amesteci două relaţii e cea mai mare greşeală.
@cinneva
Şi eu am fost de aceeaşi părere, în teorie. Numai că nu am ştiut să zic pa, aşa că înşelatul a părut varianta cea mai convenabilă. Bine că mi-a trecut!!
@No Mo'
:"> Dacă ai şti de câte ori m-am dat cu capul până să mă prind că aşa nu se face... Ai zice "Eşti blondă rău, fato!" :))
Subscriu la ceea ce a spus No Mo'. Si perfect adevarat, ai abordat problema cum nu se putea mai bine. Si e genul ala de teorie care in practica se aplica fara probleme.
RăspundețiȘtergereAm citit şi părerea ta despre subiect şi sunt total de acord cu tine. Suntem pe aceeaşi lungime de undă. :)
RăspundețiȘtergereMulţumesc pt vizită!
Daca as fi prietena ta,cu siguranta ti'as asculta sfatul.Mai ales pentru ca ai pus problema asa cum ai pus'o:d
RăspundețiȘtergereM-ar bucura să-mi asculte cineva sfatul, cine are nevoie, bineînţeles. Mai precis, fetele naive. :P
RăspundețiȘtergereEu ma recunosc in fraza asta:
RăspundețiȘtergere"Sau poate, dimpotrivă, este tot timpul lângă tine, cu pupăturile lui sufocante şi zâmbetul ăla tâmp pe faţă în timp ce te ţine de mână şi se uită la televizor, crezând că nimic nu se va schimba"
femeie deci pe aici umblii tu...e lasa ca te astept eu acasa...sau...mai bine nu nu te mai astept...ai devenit deja un vis urat pentru mine.
ce este tare la acest articol? ca ea este cu mine si se gandeste la altul, ca vb din propriile trairi?
baieti..va doresc spor la futut. ea e mereu in cautare de aventuri.
Va salut. mi-e scarba de tine femeie.
Anonimule, faci o confuzie gravă, poate ai impresia că ai recunoscut o persoană din viaţa ta în mine, dar te înşeli.
RăspundețiȘtergereRezolvă-ţi problemele cu iubita ta şi nu mai folosi asemenea limbaj aici, că nu vorbeşti cu băieţii de la tine de la bloc.
Mereu a fost asa,mereu va fi asa oricat de mult ai da sfaturi. Fiecare dintre noi am simtit pe pielea noastra cum viata ia o intorsatura nu tocmai placuta. Si asta este consecinta deciziei noastre. Dar atunci in momentul ala...te simti bine...simti ca acel nou iti face stomacul sa zboare...si stii la ce ma refer. Acel nou e ...da.."Gura de aer" de care ai nevoie. Si poate ar trebui s-o luam altfel.....i-ati gura de care ai nevoie si opreste-te. Te-ai racorit...esti fresh..intoarce-te la prietenul tau care te enerva in fiecare zi...poate mai spunea cate o gluma care deabia iti smulgea un zambet....dar esti iar plina de energie...plina de adrenalina. Incearca sa nu vrei mai mult. Daca asta e singura metoda de a mai rezista in relatie...fa-o...dar fara sa afle animalu....Poate nu este o metoda crestineasca...dar este una care in vremurile noastre tinde sa functioneze.
RăspundețiȘtergereCosmin, aşa este, aşa este.
RăspundețiȘtergereNu cred că ce am scris va împiedica cumva vreo fată să renunţe la euforia şi curiozitatea noului din viaţa ei.
Dar în experienţa mea, înşelatul nu a fost bun pentru nimeni. Prietenul a fost înşelat, minţit, apoi părăsit, eu nu am avut timp să îmi pun ordine în gânduri, iar "amantul" nu a avut niciodată încredere în mine.
Ce ai spus tu este posibil doar dacă rămâi raţional şi eşti conştient de limitele care îţi sunt puse de situaţia asta. Dar tot cred că este mai simplu, mai sigur să "nu amesteci oalele".
Te mai aştept pe aici! :)
Ma gasesti pe netlog :)) in_minte_7a pentru totadeauna :)))))
RăspundețiȘtergere